Cale ferată în reabilitare, distrusă de hoţii de fier vechi. Localnicii au furat plăcile care prind şina de traverse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Arhivă
Sursa Arhivă

Aflată în plin proces de reabilitare, calea ferată de la Cilibia, Buzău, a devenit ţinta hoţilor de fier vechi din zonă. Zilele trecute, un localnic a fost surprins de un angajat CFR în timp ce fura plăci metalice ce urmau să fie montate la calea ferată.

CFR-istul a alertat poliţiştii, care au demarat cercetări. În urma semnalmentelor oferite de angajatul CFR, poliţiştii au dat de urma făptaşului, un localnic de 54 de ani.

„Din cercetări a reieşit că bărbatul ar fi sustras, în decursul a trei săptămâni, 25 de plăci metalice de prindere a traverselor de cale ferată, componente depozitate în imediata vecinătate a căii ferate, pe care acesta ar fi intenţionat să le vândă ca fier vechi”, a declarat Ane-Mari Vrapciu, purtător de cuvânt al IPJ Buzău.

  

Componentele metalice au fost descoperite în curtea locuinţei bărbatului şi predate părţii vătămate, transmit poliţiştii.     

Pentru faptele sale, bărbatul din Cilibia s-a ales cu dosar penal pentru furt, cercetările fiind continuate de către poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Pogoanele. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO 

Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite