Buzău: Un bărbat şi-a pierdut viaţa pentru că nu a acordat prioritate
0![Şoferul dubiţei a murit pe loc](https://cdn.adh.reperio.news/image-c/cdc5ec96-ab49-439b-82b9-820fbe02e974/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D700%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Şoferul dubiţei a murit pe loc
Accident mortal în această seară pe Drumul European 85. Un bărbat în vârstă de 60 de ani şi-a pierdut viaţa pentru că nu a acordat prioritate de trecere unui tir la o intersecţie cu DN 1B Buzău-Ploieşti. Accidentul s-a petrecut la ora 19.30 iar circulaţia pe Euro 85 a fost oprită timp de mai bine de două ore.
Şoferul autoutilitarei venea dinspre Ploieşti şi se îndrepta către Buzău. La intersecţia cu DN 2 E85 nu a acordat prioritate de trecere unui tir care se îndrepta către Bucureşti şi a fost lovit în plin.
Şoferul dubei a murit pe loc şi a fost scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii de echipajul de descarcerare. Circulaţia pe DN2 a fost oprită mai bine de două ore, timp în care s-au format cozi de maşini lungi de doi kilometri.