Buzău: A trecut gerul, acum încep alunecările de teren | adevarul.ro

Buzău: A trecut gerul, acum încep alunecările de teren

Publicat:
Ultima actualizare:
0

În timp ce sudul judeţului se confruntă cu viscole, locuitorii din zona de munte se roagă să nu vină primăvara. Asta pentru că alunecările de teren s-au reactivat deja iar odată cu încălzirea vremii dealuri întregi o iau la vale.

De asta se tem şi locuitorii din două sate buzoiene care sunt în pericol să rămână izolaţi din cauza unui versant care a ajuns aproape de drum. Autorităţile caută soluţii pentru stoparea alunecării de teren dar nu exclud nici varianta evacuării caselor care se află în zona de risc.

Pământul alunecă peste sat

Mai bine de 1500 de oameni din satele Terca şi Ploştina se îngrozesc la gândul că în următoarele zile ar putea rămâne izolaţi de restul lumii. Mii de metri cubi de pământ amestecat cu bolovani şi trunchiuri de copaci au luat-o la vale şi s-au oprit la câţiva metri de singurul drum de acces din zonă. Mai mult decât atât, în calea alunecării se află şi un râu al cărui curs a fost deja obturat.

"Uitați-vă cum alunecă. Copacii ăia care au ajuns acum la poalele dealului erau sus pe munte. Ş ice e mai rău, pământul astupă albia râului şi o să ne inunde aici", ne-a declarat un localnic.

Cinci case aflate chiar în calea alunecărilor s-au crăpat deja iar oamenii sunt pregătiţi să plece în orice moment.

„Casa mea e crăpată toată din cauza alunecărilor. Dorm cu frica în sân şi cu urechile ciulite să nu se pornească pământul mai rău în vreo noapte. Asta e dacă o fi nevoie plecăm şi cu asta basta, chiar dacă am trăit 40 de ani aici", ne-a declarat Victor Căpăţână, un localnic din Terca.

Au ajuns la mila Donului

Cei mai bătrâni, conştienţi că nu pot face nimic să oprească muntele, îşi lasă soarta în voia Domnului.

"Ce să fac mamă, sunt singură şi bătrână. Stai aici pe prispă şi văd cum ne înghite pământul dar nu am ce face. Cum o vrea Dumnezeu şi cu noi că nu avem nicio putere", ne-a declarat Raliţa Buzescu, o bătrână din zonă.

În faţa dezastrului primarul se vede neputincios. A cerut ajutorul mai marilor judeţului dar şi aceştia, la rândul lor, caută soluţii.

"Am făcut tot felul de demersuri la Prefectură şi la Consiuliul Judeţean. S-au făcut măsurători iar acum urmează să facă un studiu cu ajutorul căruia să găsească soluţii pentru stoparea alunecărilor. Două sate riscă să nu mai poată trece spre oraş sau mijlocul comunei dacă nu rezolvăm treaba asta", ne-a declarat Vasile Lefter, primarul din Lopătari.

Alunecările de la Terca au început încă din primăvara anului 2008. Autorităţile au crezut atunci că pădurea va ţine pământul pe loc dar nu a fost deloc aşa. Versantul a avansat pe o lungime de 30 de metri şi a ajuns până la drumul judeţean 203K.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite