A fost trimis în judecată cel care a ordonat uciderea omului de afaceri Ştefan Bran
0Bărbatul care a comandat asasinarea omuluid e afaceri Ştefan Bran, în august 2010, a fost trimis în judecată pentru comiterea de infracţiuni de mare violenţă. Marian Stoican este numele celui acuzat de procurorii care au finalizat rechizitoriul de instigare la lovituri cauzatoare de moarte.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, în perioada iulie - august 2010, Stoican i-a determinat pe trei indivizi, Trandafir Ionel, Năstase George Adrian şi Velicu Spiridon, să găsească nişte tineri care să fie dispuşi să aplice o corecţie fizică omului de afaceri buzoian Ştefan Bran, oferind suma de 4.000 lei.
În data 18 august 2010, planul a fost pus în aplicare: Gheorghe Dănuţ, un tânăr angajat pentru a-l agresa fizic pe Bran, iar în urma loviturii aceasta a decedat. Se mai menţionează în rechizitoriu că inculpaţii Trandafir Ionel, Năstase George Adrian şi Velicu Spiridon i-au acordat ajutor inculpatului Stoican Marian pe parcursul infracţional iniţiat de acesta.
Potrivit unui comunicat al biroului de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău la data de 28 februarie 2011 magistraţii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Gheorghe Dănuţ pentru infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, infracţiune comisă în participaţie cu inculpaţii Andrei George şi Stoica Aurel asupra lui Ştefan Bran.
Gheorghe Dănuţ a fost condamnat de Tribunalul Buzău la data de 10.05.2011 la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pedeapsă care a fost redozată la 8 ani de Curtea de Apel Ploieşti. În prezent cauza se află în recurs.























































