VIDEO Medici de lux, voluntari pentru săracii Bucureştiului FOTOGALERIE
0O echipă de doctori care profesează în sistemul privat îi vor trata pe nevoiaşi, la prima policlinică socială gratuită din Capitală. „Policlinica săracilor" a fost inaugurată ieri, în sectorul 3, iar aici vor fi trataţi oamenii străzii şi cei fără asigurare medicală.
Pavel Gheorghe are 59 de ani şi este unul dintre cei peste 100.000 de bucureşteni fără asigurare de sănătate. „Nu m-am dus la doctor pentru că n-am avut nevoie. Când a trebuit şi am avut probleme cu inima, spre exemplu, m-am dus la Urgenţe", a spus bărbatul.
De când nu mai lucrează ca electrician, bucureşteanul trăieşte din banii copiilor săi, aşa că nu are asigurare medicală. Pentru el şi pentru restul bucureştenilor ca el, prima policlinică socială care s-a deschis, ieri, pe strada Dristor, nr.3, este mană cerească. Zilnic, la unitatea medicală din sectorul 3, bucureştenii vor fi primiţi de un medic coordonator şi asistenţi sociali care vor verifica situaţia pacienţilor şi îi vor programa pentru controale, în funcţie de problemele lor. „Până acum s-au găsit mai mulţi voluntari, dar listele sunt deschise şi aşteptăm şi alţii", a spus Cristina Rusu.



Click pe imagini pentru fotogalerie!
Asistenţa pe care persoanele nevoiaşe o vor primi aici nu diferă cu nimic de cea de care au parte bucureştenii cu dare de mână la clinicile private. Asta pentru că medicii care vor oferi consultaţiile şi tratamentele gratuite la Policlinica „Regina Maria" sunt în mare parte angajaţi în sistemul privat. Pentru ei, orele suplimentare de muncă pe care le vor face în policlinica gratuită vor aduce doar satisfacţii personale.

„În România se ţine cont mai puţin de voluntariat. Nu sunt puncte de activitate voluntară care să se ia în considerare în carieră. Fac muncă de voluntariat doar din dorinţa de a-i ajuta şi pe cei care nu au posibilitatea să primească ajutor în altă parte", a spus Felicia Spetea, specialist în medicină generală, unul dintre voluntarii de la policlinică.

Cu experienţă de cinci ani de medicină în sistemul privat, Cătălina Puşcaşu, medic de familie, s-a oferit să devină persoana la care apelează săracii Bucureştiului atunci când au probleme de sănătate. „Aşa ceva faci doar pentru tine şi pentru ceilalţi. Câteva ore ajuţi oameni care altfel nu au cum să fie ajutaţi", a spus medicul.
Andreea Scarlat, de 18 ani, a venit din Anglia, acolo unde locuieşte de şapte ani, să fie voluntar în Bucureşti, la policlinica socială. Tânăra ştie că voluntariatul este relevant pentru formarea ei, dar şi pentru viitorul său.

„Timp de un an şi jumătate am fost voluntar în spitale de stat din Anglia. Am vorbit cu pacienţii, am ajutat cum am putut", a spus tânăra care este hotărâtă să devină medic. „Partea de voluntariat este foarte importantă pentru admiterea la facultate. Importantă pentru ei, nu este doar partea de a învăţa medicină ci şi aspectele sociale. Trebuie să înveţi să vorbeşti cu pacienţii", a explicat Andreea. Până la finalul lunii august, tânăra va lucra gratuit la policlinica din sectorul 3.