VIDEO Amenzi de 7.500 de lei în doar două zile pentru prostituţie. Vedeţi ce scuze găsesc femeile pentru a-i îndupleca pe poliţişti să le ierte
0În urma acţiunilor poliţiştilor locali, care au avut loc la sfârşitul acestei săptămâni, au fost aplicate 15 amenzi în valoare de 7.500 de lei, pentru prostituţie.
M.M.V are 25 de ani şi este o prostituată-veterană în zona Băneasa. Zice că, pe zi, „se conectează” la câte zece inşi. Cel puţin. „Conectatul” înseamnă sex oral şi normal în tufişurile din pădurea Băneasa. Tariful: 20 de lei. E preţ de „dumping”, să bată concurenţa de pe „Privighetorilor”. În fioecare zi, femeia primeşte câte o amendă. În jumătate de săptămână a strâns de plată aproape 1500 de lei, contravenţii aplicate de Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti pentru practicarea prostituţiei.
Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a deschis în această săptămână o campanie privind combaterea prostituţiei în diferite zone ale Capitalei care – în timp – au devenit adevărate „vaduri” pentru femeile uşoare. Pădurea Băneasa, Bulevardul Rosetti, Mătăsari sau Şoseaua Văcăreşti sunt punctele unde patrulele Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti au acţionat la sfârşitul acestei săptămâni.
"Am epilepsie, mă apucă tremuratul în timpul actului"
Băneasa a fost prima zona „periată” de echipajele agenţilor locali. Aleea Padina este prima ce dă în pădure, din drumul principal. E dimineaţă, e linişte, lumea nu a apucat să iasă la plimbare. Numai un boschet se mişcă. De după el apare în viteză o tânără. Se munceşte să-şi scoată tocurile-cui din noroiul arăturii în care se încurcase. Sfios, după doamna în mini şi bluză strânsă, cu paiete, apare un bărbat în trening. Tânăra încă mai munceşte să-şi tragă fustiţa sub zona inghinală, bărbatul îşi şterge gura, speriat. M.M.V. scrie în procesul-verbal de contravenţie că recunoaşte şi regretă fapta. A primit o amendă de 500 de lei. Verbal, femeia nu crede că a făcut ceva contra contra legii. „Doar am de crescut trei copii. Am şi epilepsie şi mă apucă şi tremuratul în fălci câteodată, chiar în timpul partidei”, zice prostituata. Clientul devine puţin palid şi încearcă să se scurgă pe lângă echipajele Poliţiei Locale. O porneşte pe jos, fără să zică nimic, spre drumul principal. Asta, chiar dacă îşi parcase maşina la un metru depărtare de boschetul în care fusese surprins de agenţi. Întors din drum, clientul declară că nu are buletin şi dă date de identitate false. Astfel, se mai alege cu o amendă – cumulat, E.E. de 54 ani a primit o amendă de 1.000 de lei. „Bă, şefule, şi avusei un vis aseară. Ce-i zic eu la nevastă acum?”, se plânge bărbatul.
Prostituata se plângă că nu are coşuri de gunoi unde să arunce prezervativele
Prostituata continuă să dea explicaţii: spune că trăieşte din cam zece clienţi pe zi şi îşi dă banii pe chirie şi pentru cei trei copii. De muncă, zice că nu a găsit, iar prostituţia e o îndeletnicire periculoasă: „Că mai vin maniaci d-ăia care te şi bat, te şi violează şi îţi ia toţi banii”. Plângere, însă, nu a făcut niciodată şi nici acum nu doreşte. Are o singură reclamaţie de făcut: pădurarii nu au montat coşuri de gunoi, să arunce prezervativele.
M.M.V are ca şi concurenţă un grup de trei prostituate. Sunt venite din Ialomiţa şi Harghita şi s-au aciuat pe Aleea Privighetorilor. Au bătut recordul în amenzi, iar singura ameninţare este munca în folosul comunităţii. „Aici e vad bun. Dar, dacă o să ne luaţi la muncă, o să ne pierdem clienţii”, spun tinerele. Au între 24 şi 26 de ani şi au declarat agenţilor locali că practică prostituţia în Băneasa de iarna trecută. Cele trei au fost sancţionate cu amenzi de câte 500 de lei. Consecutiv, deoarece patrulele Poliţiei Locale Bucureşti le-au depistat în zonă şi a doua zi.
Scala şi Intercontinental, zone de lux
Alte nouă prostituate au fost sancţionate de patrulele Poliţiei Locale ale Municipiului Bucureşti în timp ce racolau clienţi chiar în mijlocul Capitalei, pe Bulevardul Rosetti, la câţiva zeci de metri de hotelul Intercontinental. Prostituatele din centru au o strategie diferită faţă de zona Băneasa, acolo unde femeile uşoare stau pe marginea şoselei. În centru, tinerele îmbrăcate provocator patrulează ca după consemn: de la Scala, la Intercontinental şi înapoi. Repaosul se face tot pe trotuar, dar „ la vedere”. Veterana zonei este M.V., născută în 1959, amendată de 15 ori, în ultimul an, de poliţiştii locali. Sâmbătă, veterana a mai primit o contravenţie în valoare de 500 de lei.
În zona Mătăsari, un grup de trei fete sunt aşezate de către proxenet la marginea bordurii. Au rolul de „reclamă” pentru alte fete care aşteaptă în camerele unei clădiri din apropiere. În punctul Văcăreşti, „afacerile” sunt în scădere. Amenzile aplicate de poliţiştii locali ai sectorului 4 şi ai municipiului Bucureşti le-au făcut pe prostituate să folosească mai rar zona.























































