UPDATE Prima declaraţie a lui Cornel Dinu, după externare: „Aş vrea să plec din ţara asta oribilă. Mă simt mai bine datorită medicilor!“
0Din cauza insomniilor, „Procurorul" se trezea noaptea şi scria despre Fănuş Neagu. Fostul internaţional dinamovist a fost tratat cu perfuzii zilnice, de câte patru ore, cu vitamine.
UPDATE ora 14.00: Cornel Dinu a fost externat astăzi, la ora 13.20, de la spitalul „Prof. Dr. Dimitrie Gerota" din Capitală, aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor. La plecare, fostul dinamovist s-a urcat la volanul unui automobil Mitsubishi de culoare roşie, parcat la ieşirea din spatele instituţiei sanitare.
„Sunt bine datorită medicilor. Aş vrea să plec din ţara asta oribilă, dar nu pot!", a spus Dinu, la ieşirea de pe uşile spitalului.
Aflat la spitalul „Dimitrie Gerota" din Bucureşti aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Cornel Dinu urmează să fie externat în prima jumătate a zilei de astăzi, însă sub o strictă supraveghere medicală.
Fostul internaţional dinamovist a fost internat pe 3 iunie, cu diagnosticul de sindrom de suprasolicitare cu stare depresivă reactivă.
„Avea insomnii, era obsedat de ideea morţii maestrului Fănuş Neagu şi avea o stare generală de inhibiţie. A depăşit această stare cu ajutorul perfuziilor cu vitamine care i-au fost administrate", a spus dr. Constantin Chira, medic primar de boli gastrointestinale, la spitalul M.A.I.
Mediul a mai adăugat faptul că se cunoaşte cu pacientul lui de peste trei decenii şi că până în prezent nu a mai dezvoltat o asemenea stare.
„Cornel Dinu a fost devastat de pierderea lui Fănuş Neagu, pe care-l diviniza. Era mai puţin reactiv la evenimente şi, ca niciodată, deloc pasionat de fotbal. Se trezea pe la trei noaptea şi scria despre Fănuş Neagu. Asta l-a ajutat mult în perioada de recuperare", a mai precizat doctorul Chira.
Lui Cornel Dinu i s-a prescris ca, după externare, să menţină o dietă echilibrată şi să meargă câte şase kilometri pe jos, zilnic.
Spitalul „Dimitrie Gerota"
Starea soţiei s-a înrăutăţit
Cornel Dinu şi-a neglijat sănătatea în ultimul timp, fiind preocupat mai mult de problemele soţiei sale, Silvia. Aceasta suferă de mai mulţi ani de diabet şi ateroscleroză, boli care au dus la blocarea vaselor de sânge.
A suferit mai multe operaţii, una dintre ele de amputare a labei piciorului stâng şi există riscul de a-şi pierde şi membrul drept.
Recent, ea a fost transportată la o clinică de renume din Geneva, însă medicii de acolo nu au reuşit să-i desfunde arterele piciorului şi acum se află acasă, unde este supravegheată permanent. Dar starea sa se înrăutăţeşte şi acum boala i-a afectat şi rinichii.
Citeşte aici totul despre drama familiei lui Cornel Dinu: Dinu stă de câteva zile pe perfuzii
Problemele familiale l-au doborât pe Cornel Dinu
În 2008, şeful dinamoviştilor a vrut să părăsească gruparea din Ştefan cel Mare. El a acuzat o puternică stare de depresie determinată de moartea unuia dintre câinii săi, ciobănescul german Nero.
Decizia a fost întărită şi de alte probleme mai vechi care nu-l lăsau să doarmă noaptea, precum scandalurile de la nivelul conducerii tehnice şi administrative, revenirea lui Gigi Neţoiu printre acţionari sau zvonurile despre o posibilă reîntoarcere a lui Mircea Lucescu.
În 2009, suferind de ficat, depresie nervoasă şi rheumatism, a decis să plece la tratament îi străinătate transmiţându-le colegilor de la Dinamo : "S-ar putea să mă vedeţi pentru ultima dată!".
Problemele de sănătate ale soţiei sale, diagnosticată cu diabet avansat şi ateroscelroză, au contribuit la agravarea depresiei şi stării de epuizare psihică a lui Cornel Dinu. În 2010, Cornel Dinu a căzut pradă oboselii cronice şi a stat internat trei săptămâni la Spitalul MAI.
S-a externat cu puţin timp înainte ca soţiei sale să îi fie tăiate mai întâi două degete, iar apoi piciorul stâng, de la genunchi în jos.
Un alt moment devastator pentru Cornel Dinu a fost moartea scriitorului Fănuş Neagu, naşul său de cununie, care a coincis cu operaţia nereuşită a soţiei sale.
„Nu o să merg la înmormântare, de o săptămână nu pot să dorm, sunt terminat, am o depresie cruntă. Nu-l mai pot vedea mort pe Fănuş şi nici măcar sicriul nu vreau să-l privesc. Am înţeles că sicriul va fi închis... De zeci de ani n-a existat Revelion, Crăciun sau Paşti fără el. Nici nu ştiu cum să-i spun Silviei, care e internată în spital la Geneva. Ooof, Doamne, de ce şi cât mă mai laşi să trăiesc?!...", a declarat Cornel Dinu la sfârşitul lunii mai, înainte de internarea în spital.