UPDATE Nicuşor Dan: „Poliţia a întrerupt demolarea. Mâine vor fi reluate lucrările“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“, Nicuşor Dan, a declarat că demolarea a luat sfârşit pentru astăzi şi, cel mai probabil, mâine vor fi reluate lucrările. Doi dintre muncitorii care au participat la demolare au ajuns la Poliţie.

UPDATE 18.35 Demolarea nu a fost realuată până la această oră, iar şansele ca muncitorii să se întorcă pe şantier sunt destul de mici. „Cel mai probabil mâine va reîncepe demolarea, acum este destul de târziu şi nu se mai poate continua“, a spus Nicuşor Dan.

UPDATE 17.44 Doi muncitori care participau la demolarea imobilelor au fost duşi la Secţia 1 de Poliţie, pentru a da explicaţii despre incidentul petrecut în urmă cu câteva minute. „Oamenii aceştia nu au asigurat condiţii potrivite pentru demolare. Au fost duşi la secţie şi, cel mai probabil, vor explica cum au căzut bucăţi din clădirea demolată în curtea vecină. Acolo locuiesc şi copii, puteau să fie în curte“, a declarat preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“.

UPDATE 17.00 Potrivit preşedintelui Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“, Nicuşor Dan, un echipaj al Poliţiei a ajuns la faţa locului şi a oprit demolarea clădirilor pentru moment. „În timpul demolării au căzut cărămizi într-o curte alăturată imobilului de la numărul 16 A. Cel mai probabil, muncitorii vor relua demolarea mai târziu. Din câte am văzut, agenţii verifică documentele şi autorizaţia“, a precizat, pentru adevarul.ro, Nicuşor Dan.

Contactaţi de reporterii adevarul.ro, reprezentanţii Poliţiei Locale au declarat că „nu ştiu nimic despre prezenţa echipajelor acolo“.

UPDATE 16.07 O parte dintre oamenii care locuiesc în apropierea celor două construcţii sunt nemulţumiţi de faptul că imobilele vor fi demolate, în timp ce alţi vecini susţin că era necesară demolarea clădirilor, pentru că de multe ori copiii intrau din curiozitate în clădirile vechi, punându-şi viaţa în pericol.

UPDATE 15.50 Buldozerele au început să acţioneze în urmă cu aproximativ 20 de minute şi până în acest moment a fost pus la pământ un garaj care se afla în apropierea clădirii de la numărul 16. 

Cele două imobile sunt amplasate pe Strada Christian Tell, la numerele 16, respectiv 18, iar statutul de „monumente istorice“ este atestat de un studiu comandat de Ordinul Arhitecţilor din România. „Este adevărat că aceste clădiri nu sunt incluse pe lista monumentelor istorice, dar acest fapt este cauzat de o eroare din anul 1992. În urma studiului cerut de Oridinul Arhitecţilor s-a demonstrat faptul că imobilele ar trebui incluse pe lista“, a spus, pentru adevarul.ro, Nicuşor Dan.

Totodată, acesta a ţinut să precizeze că cele două case fac parte dintr-un „ţesut rezidenţial tradiţional tipic, unicat la nivel internaţional, conform regulamentului de urbanism al zonei protejate „Amzei“, în care se găsesc.

Imediat după ce clădirea de la numărul 16 va fi pusă la pământ, în locul acesteia ar urmă să fie construit un hotel de şase etaje, potrivit lui Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan: Ministerul Culturii, vinovatul principal

Preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“ spune că Ministerul Culturii este principalul vinovat pentru demolarea celor două imobile, pentru că „a blocat în mod abuziv operaţiunea de clasare a clădirilor“. Bărbatul a mai declarat că reprezentanţii Ministerului nu au luat măsuri, deşi au fost informaţi despre studiul comadat de arhitecţi.

Demolarea imobilelor este autorizată de Primăria Capitalei, iar întregul proces a început, sâmbătă, la ora 8.00. Muncitorii au ajuns pe şantier şi în acest moment  aşteaptă sosirea buldozerelor care vor pune la pământ cele două clădirile bucureştene.

Acestea, potrivit lui Nicuşor Dan, au fost ridicate înainte de 1895 şi au o valoare impresionantă pentru oraş.

Pe aceeaşi temă:

Două monumente istorice din Bucureşti vor fi demolate în mod ilegal

Oprescu aşteaptă raportul comisiei de expertiză pentru a decide în privinţa demolării Cathedral Plaza

Ultimele bucăţi din ruinele unei clădiri istorice de pe Magheru se vor demola. Constructorii: toată clădirea va fi refăcută exact cum era

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite