UPDATE Un bucureștean și-a tăiat brăţara electronică de monitorizare și s-a trezit cu Poliția la ușă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Capitală, monitorizat cu brăţară electronică a reușit joi diminieață să o îndepărteze de pe glezna piciorului cu ajutorul unui „tăietor-înțepător”, dar o alertă a fost imediat emisă. Poliţiştii din Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, l-au reţinut pe suspect, care este cercetat pentru încălcarea ordinului de protecţie provizoriu şi distrugere.

Bărbatului i-a fost montată brățara de monitorizare la începutul acestei luni Foto: Arhivă
Bărbatului i-a fost montată brățara de monitorizare la începutul acestei luni Foto: Arhivă

În această dimineață (joi), în jurul orei 03.30, polițiști din cadrul Sectiei 19 Politie au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că la o adresă din Sectorul 5 al Capitalei, s-a semnalat o alertă privind distrugerea unei brățări de monitorizare, de către un bărbat”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Polițiștii au stabilit că bărbatul, căruia i-a fost montată brățara de monitorizare la începutul acestei luni, de către polițiști din cadrul Secției 17, ar fi folosit un obiect tăietor-înțepător pentru a tăia dispozitivul de localizare, reușind să îl îndepărteze de pe glezna piciorului.

Bărbatul a fost fost arestat preventiv pentru încălcarea Ordinului de Protecție Provizoriu și distrugere.

Cercetările sunt continuate de către Sectia 19 Politie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Reamintim că, la peste un an de când avem o lege de monitorizare a agresorilor prin intermediul brăţărilor electronice GPS, Guvernul a emis luna trecută un act normativ „pentru stabilirea aspectelor tehnice şi organizatorice privind funcţionarea în sistem pilot, precum şi a celor privind operaţionalizarea sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME)” de la 1 octombrie.

Proiectul, care va fi dezvoltat în trei faze, prima dintre acestea - una pilot, vizează municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea.

Sistemul dispozitivului electronic de supraveghere permite generarea în mod automat a alertelor de părăsire a imobilului, de depăşire a perimetrului, de apropiere, de defecţiune, de sabotare, cât și afişarea datelor de localizare aferente.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite