Un bătrân paralizat, în vârstă de 70 de ani, a ars de viu în casă în zona Râmnicu Sărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu a izbucnit astăzi, în jurul orei 11.00, într-un apartament de la etajul şapte dintr-un bloc pe strada Camil Ressu din zona Râmnicu Sărat. În casă era doar un bătrân, care are aproximtiv 70 de ani şi a ars de viu. El era paralizat şi imobilizat la pat şi nu s-a putut salva.

Intervenţia pompierilor s-a desfăşurat foarte rapid: nu a durat mai mult de 20 de minute. Din păcate, lucrătorii ISU nu au mai putut să-l salveze pe bătrân, care a ars de viu. Acesta era paralizat şi imobilizat la pat. „Noi am intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară mecanică, un echipaj de prim ajutor şi o maşină de descarcerare dar nu au mai putut face nimic pentru victimă. Focul nu s-a propagat. Au fost afecate holul şi sufrageria“, a explicat, pentru „Adevărul“, purtătorul de cuvânt de la ISU Bucureşti, Ovidiu Pană.

Bătrânul era singur în casă în momentul incendiului. La faţa locului a venit şi proprietarul apartamentului, care se pare că este rudă cu bătrânul.

În momentul de faţă nu se cunosc cauzele incendiului.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite