Trei persoane reținute de DNA în dosarul de corupție de la Clubul Sportiv Rapid

0
0
Publicat:

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei persoane implicate într-un caz de corupție legat de atribuirea unor contracte la Clubul Sportiv Rapid. Autoritățile vor propune și arestarea preventivă.

Bogdan Vasiliu
Bogdan Vasiliu este implicat în dosar de corupție Foto Ziarul Financiar

Potrivit informațiilor emise de DNA, cei reținuți sunt Bogdan Vasiliu, fost director general al clubului, Marian-Florin Radu, manager de transport al C.S. Rapid, și omul de afaceri G.M.M.. Inculpații sunt acuzați de infracțiuni de corupție și abuz în serviciu.

În iulie 2024, Bogdan Vasiliu ar fi solicitat 200.000 de euro de la omul de afaceri G.M.M. pentru a facilita atribuirea unor contracte de închiriere a cantinei și restaurantului clubului și pentru asigurarea mesei sportivilor. Această sumă s-ar fi împărțit astfel: 30.000 de euro în conturile personale ale lui Vasiliu și, respectiv, 348.103 lei, echivalentul a aproximativ 70.000 de euro, în conturile firmei controlate de el. Restul de 100.000 de euro urma să fie plătit în rate de câte 10.000 de euro lunar, pe perioada derulării contractelor. În continuare, inculpatul Vasiliu Bogdan ar fi urmat să primească 33% din profitul societății contractante, precum și de „salarii” în cuantum de 7.000 lei și 3.500 lei lunar pentru Radu Marian-Florin și o persoană apropiată lui Vasiliu, pentru aceeași perioadă.

În același timp, inculpatul Radu Marian-Florin i-ar fi ajutat pe ceilalți inculpați să deconteze sume de bani de la C.S. Rapid prin întocmirea unor situații lunare fictive (pontaje) care să ateste că firma ar fi servit sportivilor C.S. Rapid un număr mult mai mare de porții decât cel real.

Omul de afaceri G.M.M. ar fi semnat documente false pentru a simula organizarea licitațiilor și pentru a valida atribuirea contractelor. Ulterior, el ar fi emis facturi supraevaluate pentru serviciile de catering oferite sportivilor clubului.

Astăzi, 25 octombrie, inculpații se vor prezenta în fața Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, în timp ce ancheta continuă și pentru alte persoane.

Au fost făcute percheziții domiciliare în cinci locații situate pe raza municipiului București și a două județe, Ilfov și Giurgiu, acestea fiind sediul clubului sportiv, punctul de lucru a unei societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice implicate.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite