Sute de blocuri din Capitală, fără căldură şi apă caldă. Nicuşor Dan: „Foarte mulţi bani s-au dus în ultimii 10 ani pe tot felul de prostii”
0Furnizarea agentului termic este oprită sau deficitară, luni, la peste 600 de blocuri, case sau instituţii din Capitală, potrivit companiei municipale Termoenergetica. Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan a scris în acest context într-o postare pe o reţea de socializare că "foarte mulţi bani necesari investiţiilor în termoficare s-au dus în ultimii 10 ani pe tot felul de prostii", iar 2021 e primul an cu „zero datorii”.
În Sectorul 1, sunt afectate de oprirea apei calde şi a căldurii un număr de 78 de blocuri sau imobile, din cauza unor avarii la circuitul primar (str. Barbu Lăutaru) sau la furnizorul de gaze (str. Someşul Rece). În plus, 79 de blocuri sau imobile din Aviaţiei se confruntă cu o furnizare deficitară, din cauza lipsei parametrilor pentru livrarea apei calde sau a încălzirii, conform Agerpres.
În Sectorul 2, apa caldă a fost oprită la nouă blocuri din str. Carei şi Bld. Basarabia, ca urmare a lucrărilor de înlocuire a unei vane în punctul termic. Sunt deficienţe în ce priveşte furnizarea agentului termic la 132 de blocuri sau imobile din cauza lipsei parametrilor pentru livrarea apei calde sau a încălzirii.
În Sectorul 3, apa caldă sau încălzirea au fost oprite la 109 blocuri în zonele Bld. Octavian Goga, Cal. Călăraşi, Bld. Theodor Pallady, Cal. Vitan, Bld. 1 Decembrie, ca urmare a lucrărilor de remediere a avariilor în punctele termice sau pe reţele.
În Sectorul 5, avarii la reţeaua secundară au dus la oprirea apei calde sau a încălzirii pentru 228 de blocuri sau imobile pe str. Mărgeanului, Şos. Alexandria, Şos. Sălaj, Cal. Ferentari, Bld. Naţiunile Unite. În Sectorul 6, apa caldă e oprită la 26 de blocuri, ca urmare a unor avarii pe str. Romancierilor, Bld. Timişoara, Bld. Iuliu Maniu.
Lista completă cu imobilele afectate este disponibilă Aici.
Nicuşor Dan: Foarte mulţi bani necesari investiţiilor în termoficare s-au dus în ultimii 10 ani pe tot felul de prostii
”Graficul de mai jos nu dă nici căldură şi nici apă caldă acelor bucureşteni care sunt încă, din păcate, afectaţi de sincopele sistemului de termoficare. Ne ajută însă pe toţi să înţelegem care e sursa problemelor. Foarte mulţi bani necesari investiţiilor în termoficare (producţie şi transport) – şi care prin buget ar fi trebuit să ajungă în sistemul de termoficare! – s-au dus în ultimii 10 ani pe tot felul de prostii şi nu acolo unde era nevoie de ei”, a reacţionat Nicuşor Dan pe pagina sa de Facebook
Potrivit lui, 2021 a fost primul an în care Primăria Generală s-a achitat integral de obligaţiile de plată la termie.
”Azi sunt deci datorii ZERO pentru subvenţia la termoficare, faţă de 480 de milioane de lei datorii la preluarea mandatului. Facem toate eforturile pentru normalitate şi vă asigur din nou că termoficarea rămâne prima pe lista de priorităţi a PMB”, mai spune primarul General Capitalei
.