Spitale care ucid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 6.200 de infecţii intraspitaliceşti au fost raportate în primele nouă luni ale anului 2010. Capitala se află pe primul loc în această statistică, cu 1.302 infecţii, urmează Iaşiul cu 852 şi Clujul cu 768 de cazuri.

Spitalul, locul în care ar trebui ca pacienţii să fie vindecaţi de bolile cu care se internează, poate fi un loc foarte periculos pentru aceştia deoarece este un mediu propice pentru dezvoltarea agenţilor infecţioşi. O astfel de infecţie poate agrava boala iniţială sau chiar poate provoca decesul.

Pe aceeaşi temă:

Avertisment: românii au devenit imuni la antibiotice!

Potrivit unui raport al Ministerului Sănătăţii, numărul infecţiilor nosocomiale a rămas aproximativ acelaşi în anul 2010 comparativ cu anul 2009. Astfel, pe primele nouă luni ale anului 2010 au fost raportate 6.252 infecţii intraspitaliceşti, aproximativ la fel ca în aceeaşi perioadă din 2009.

Cei mai frecvenţi germeni de spital sunt streptococii şi stafilococii care provoacă puroi şi septicemii.
 „Cauza principală a dezvoltării acestor germeni este aglomeraţia din spitale, pacienţii, în special, aducând cu ei o multe tipuri de germeni. O bacterie “de spital” este foarte rezistentă la antibiotice iar în cazul pacienţilor care au consumat antibiotice o perioadă îndelungată de timp, bacteria este cu atât mai puternică pentru că antibioticele nu-şi mai face efectul”, ne-a spus Adrian Streinu Cercel, directorul Spitalului de Boli Infecţioase "Matei Balş".

Specialistul spune că românii au obiceiul de a folosi antibiotice pentru cele mai banale afecţiuni iar când ajung cu probleme grave la spital, când se impune administrarea de antibiotice puternice, organismul lor nu reacţionează pentru că este deja obişnuit cu acest tip de tratament.


“Poţi scăpa de germeni dacă dărâmi spitalul”

Contactul direct, prin mâinile infectate ale personalului medical sau ale pacientului, este principala cale de transmitere a infecţiilor nosocomiale.

Există o serie de manevre şi intervenţii medicale care favorizează apariţia infecţiilor intraspitaliceşti: sondarea urinara şi traheală,administrarea medicaţiei pe cale endovenoasă, intervenţii chirurgicale, manevre endoscopice, folosirea protezelor, transplantul de organe.
Pacienţii cei mai predispuşi sunt cei imuni la antibiotice, cei cu SIDA, insuficienţă renală cronică, vârstă inaintată.

Medicii spun că singura modalitate de a scăpa de aceşti germeni este ca spitalele să fie dărâmate la un interval de câteva zeci de ani. “Nici igiena deplină nu te scapă de ei, cel mai bine este să faci un alt spital la 20 de ani odată şi să arzi din spitalul vechi”, ne-a spus un medic specialist în infecţioase.

Aceste tipuri de infecţie au intrat în atenţia opiniei publice anul trecut, când o astfel de infecţie contractată în timpul unor intervenţii chirurgicale la Spitalul CF2 a băgat în comă mai multe femei, printre care şi soprana Amelia Antoniu.


Conducerile spitalelor nu declară toate cazurile

Ţara noastră are cea mai mică rată de infecții intraspitalicești din Europa, sub 10.000 pe an, dar acest lucru se datorează faptului că medicii se tem să declare aceste cazuri.

Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, consideră că infecţiile sunt foarte greu de stăpânit.

„La subfinanţarea sistemului nu se poate vorbi despre o igienizare perfectă a spitalelor. Chiar şi aşa, numărul de infecţii nosocomiale înregistrate este mic. În realitate, numărul cred că este mult mai mare decât ce s-a raportat. Foarte probabil, n-au fost raportate toate cazurile, din cauza sancţiunilor şi a controalelor”, a spus Prof. Dr. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite