Peste 600 de arbori şi arbuşti vor fi plantaţi într-o singură zi
0Duminică, 20 noiembrie, de la ora 11.00, 200 de elevi ai sectorului 2 se vor întrece în sădirea pomilor în Parcul Lunca Florilor din cartierul Baicului.
Acţiunea ecologică se vrea a fi cea mai mare de acest gen realizată într-o singură zi în Bucureşti. Peste 600 de arbori şi arbuşti noi vor înfrumuseţa aleile parcului în cadrul proiectului „Toamna la plantat de pomi“, realizat de Primăria sectorului 2. Tinerii din zonă sunt invitaţi să participe la o lecţie de viaţă care se potriveşte cu zicala „Nu este om cine nu plantează un pom, construieşte o casă şi face un copil”.
În cei trei ani de când a debutat proiectul de plantare a pomilor de către elevii Sectorului 2, numai aceştia au plantat deja peste 1.300 de arbori noi în trei parcuri bucureştene, se arată într-un comunicat al primăriei.























































