Operele lui Caragiale, reînviate în centrul Bucureştiului prin 100 de spectacole în aer liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii sunt aşteptaţi începând de sâmbătă şi până 20 septembrie la prima ediţie a festivalului “Bucureştii lui Caragiale”.

Manifestarea este organizată cu ocazia centenarului Caragiale şi se desfăşoară sub motto-ul “100 de ani – 100 de spectacole – 100 de personalităţi”. Astfel, în cadrul festivalului vor avea loc timp de trei luni, în Centrul Istoric şi în zona Halei Traian, 100 de manifestări culturale care vor reînvia operele lui Caragiale şi care vor fi susţinute de peste 100 de artişti din toate generaţiile.

Gala oficială de deschidere a festivalului va avea loc sâmbătă, când se împlinesc 100 de ani de la moartea lui Caragiale. Gala va fi găzduită de Opera Naţională din Bucureşti şi va începe la ora 21.300. Amfitrionul galei va fi actorul Radu Beligan. Gala ve fi precedată, în aceeaşi de zi, de dezvelirea unei stele pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, dedicată Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale". 

Concurs de interpretare

În cadrul festivalului va avea loc şi un concurs de “interpretare teatrală caragealiană”, care va avea două secţiuni: stand-up comedy şi monolog, cuplet şi scenario. Concursul este deschis tuturor participanţilor, fără deosebire de cetăţenie sau vârstă. Înscrierile pot fi făcute până pe 15 iulie. Participarea la concurs va fi gratuită la prima ediţie a festivalului.

Festivalul este organizat de Primăria Capitalei, sub înaltul patronaj al ministrului Culturii.La manifestare vor participa Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrul Masca, Teatrul Nottara, Opera Naţională Bucureşti, Centrul de Creaţie Artă şi Tradiţie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", Muzeul Naţional al Literaturii Române, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Circul Globus, Biblioteca Academiei şi Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.
  

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite