Noul subprefect al Capitalei: Liviu Andrei, fostul prefect de Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul prefect de Gorj, Liviu Andrei, a fost învestit, astăzi, subprefect al Capitalei, în locul Cristinei Coruţ, care a fost numită secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP).

Informaţia a fost dată de Prefectura Municipiului Bucureşti care a specificat că, începând cu 24 august, Liviu Andrei exercită, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de subprefect al municipiului Bucureşti.

Ceremonia de învestire în funcţie a avut loc în prezenţa lui Mihai-Viorel Fifor, secretar de stat la Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi a prefectului Georgeta Gavrilă.

Liviu Andrei, singurul prefect din ţară care nu a fost schimbat după instalarea noului cabinet condus de Victor Ponta, a fost retras în final de la conducerea Prefecturii Gorj şi înlocuit cu Ion Claudiu Teodorescu, prin hotărâre aprobată de Executiv.

Noul subprefect al Capitalei a fost prim-vicepreşedinte al PDL Gorj, iar din 2009 s-a autosuspendat din partid, după ce a devenit subprefect şi, apoi, prefect al judeţului.

El este finul primarului reales al oraşului Rovinari, Dorin Filip, fost prim-vicepreşedinte al PDL Gorj până la începutul campaniei electorale, când a părăsit partidul şi s-a înscris la PNL.

Liviu Andrei a absolvit Academia de Educaţie Fizică şi Sport, având şi studii de pedagogie şi management educaţional.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite