Noua cameră de tortură a Securităţii: sala de lectură a CNSAS | adevarul.ro

Noua cameră de tortură a Securităţii: sala de lectură a CNSAS

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Zeci de oameni leşină, plâng şi simt cum le îngheaţă sufletul atunci când îşi citesc dosarele în sediul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Soţia, copilul sau cel mai bun prieten se dovedesc a fi unelte ale torţionarilor comunişti, raportând cu lux de amănunte ce făceau rudele şi cei apropiaţi.

Viforniţa care a început anul acesta odată cu împlinirea a 20 de ani de la Revoluţie nu i-a împiedicat pe schingiuiţii vechiului regim sau pe rudele acestora să meargă la CNSAS, ca să îşi citească dosarul.
Sala de lectură a instituţiei este plină de oameni ascunşi după teancuri de dosare. Oftatul, rosul pixului şi exclamaţiile necontrolate de uimire şi dispreţ fac parte din decorul unei scene cu personaje înaintate în vârstă, îmbrăcate invariabil în costum.

„Să dai tu, Cristiane, toate detaliile din casa mea?”
Într-unul din colţurile sălii, Mihail Giuran urmăreşte cu degetele-i lungi şi subţiate de ani grei o filă din cele 13 dosare în care îi este descrisă viaţa. „Chiar toţi să mă fi trădat? Uite, până şi ăsta din Brăila, pe care l-am adăpostit la mine, m-a turnat”, îi spune Mihail Giuran însoţitorului său. După 13 ani petrecuţi în 12 închisori, pentru că a înfiinţat o organizaţie, Frăţia, Mihail Giuran retrăieşte chinurile de acum 50 de ani. „Nu se poate, nu se poate! Să dai tu, Cristiane, toate detaliile, toate umbrele din casa mea? Până şi pe cea de la Londra ai schiţat-o”, spune ca pentru sine Mihail Giuran. Oltean cu o statură încă impunătoare, bărbatul vine aproape zilnic de la Slatina, unde s-a întors după 30 de ani de stat în Londra, ca să îşi descopere soarta măzgălită în nişte dosare cu şină.



Cină cu miresme comuniste
George Vişan, consultant în cadrul CNSAS, lucrează la sala de studiu a instituţiei de doi ani. În tot acest timp, a asistat la reacţii din cele mai şocate exprimate de cei care citeau notele informative. Unul dintre aceştia aproape că a leşinat atunci când a descoperit că unele detalii din dosar nu puteau fi date decât de soţia lui. „L-am scos afară, la aer, şi, după ce a băut un pahar cu apă şi şi-a mai revenit, mi-a spus: <Această nevastă mă aşteaptă acum cu mâncarea pe masă>”, povesteşte George.
El a adăugat că, peste câteva zile, pensionarul s-a întors şi i-a descris discuţia avută cu soţia-informator. Nu i-a putut spune din prima, era prea şocat, însă, la insistenţele consoartei, i-a replicat: ştiu că m-ai turnat la Securitate. „Nu s-au despărţit. A zis că în cei 35 de ani de căsnicie femeia a fost nevastă bună şi că acele note date miliţienilor le-a scris din cauză că a fost ameninţată cu demiterea”, a închis George povestea bărbatului turnat de nevastă.

Nu îşi poate ierta fiul-informator
O altă scenă petrecută în noua sală de tortură comunistă, dar de data aceasta în scris, a fost cea a unui tată care a văzut în dosar că turnătorul lui a fost chiar fiul său. La acea vreme, copilul avea 16 ani, iar prima lui slujbă a fost aceea de a-şi urmări tatăl şi de a raporta totul securiştilor. „Mi-a spus că a fost ameninţat cu exmatricularea dacă nu colaborează. Înţeleg asta, dar dece nu mi-a spus niciodată despre asta?”, îi explica lui George Vişan, angajatul CNSAS. Tot lui a venit să-i spună că nu va mai vorbi niciodată cu fiul lui.

image

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite