Inteligența artificială ajunge în peste 1.000 de săli de judecată din România. Cum este folosită pentru transcrierea ședințelor
Ministerul Justiției folosește inteligența artificială pentru înregistrarea și transcrierea automată a ședințelor de judecată, prin intermediul platformei OPTIMUS, implementată la nivel național. Sistemul este utilizat în 245 de instituții judiciare și peste 1.000 de săli de judecată și de consiliu, iar până la 24 octombrie 2026 a generat peste 1,14 milioane de transcrieri.

Dezvoltată de specialiștii IT ai Ministerului Justiției și ai instanțelor judecătorești, platforma transformă înregistrările audio ale ședințelor în text, reducând timpul necesar transcrierii dezbaterilor și simplificând activitatea grefierilor.
Proiectul OPTIMUS a fost înscris de Ministerul Justiției, prin Direcția Tehnologia Informației, în competiția „Gala Inovării în sectorul public 2026”, organizată de Secretariatul General al Guvernului, prin Laboratorul de Inovare, în parteneriat cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Transcrierile generate de inteligența artificială sunt verificate de grefieri
Deși utilizează inteligența artificială, platforma nu elimină verificarea umană. Fiecare transcriere generată automat este verificată și corectată de grefier, iar sistemul semnalează posibilitatea apariției unor erori.
Totodată, OPTIMUS păstrează atât versiunea inițială a textului, cât și modificările realizate ulterior, pentru a asigura trasabilitatea informațiilor.
Potrivit Ministerului Justiției, platforma permite identificarea și accesarea mai ușoară a înregistrărilor, redactarea declarațiilor martorilor în timp real și o mai bună organizare a activității judiciare.
Proiect realizat cu fonduri din PNRR
Platforma a fost dezvoltată printr-o colaborare între Ministerul Justiției, instanțele judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul General, Inspecția Judiciară și tribunalele militare.
Finanțarea a fost asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul componentei dedicate transformării digitale și investiției pentru digitalizarea sistemului judiciar.
Ministerul Justiției invită publicul să susțină proiectul OPTIMUS în cadrul Galei Inovării în sectorul public 2026. Votul poate fi acordat pe platforma oficială a competiției până la 22 noiembrie 2026, ora 23:59.




















































