Mii de bucureşteni cer detenţia pe viaţă pentru criminalii periculoşi
0Aproximativ 10.000 de persoane au semnat săptămâna aceasta petiţia privind instituirea detenţiei pe viaţă. Pe fondul crimelor din ultima perioadă, Comisariatul pentru Societatea Civilă (CSC) a iniţiat o campanie de strângere de semnături în Parcul Unirii.
Pentru a putea fi modificată procedura Codului Penal, comisarul general al CSC, Emilian Prodan, spune că este nevoie de 500.000 de mii de semnături din partea cetăţenilor. Acesta a explicat de asemenea, ce înseamnă de fapt detenţia pe viaţă.
“Până acum pedeapsa maximă era de 25 de ani, iar infractorii ieşeau condiţionat mult mai devreme din închisoare, chiar şi după 10 ani. A primi pedeapsa închiderii pe viaţă, nu înseamnă să mori în închisoare. Există posibilitatea ca aceştia să iasă condiţionat după 30 de ani”. În urma campaniei, Comisariatul a constatat că 10% dintre bucureşteni nu au încredere în justiţie. Câteva dintre opiniile locuitorilor Capitalei:„Sunt de acord cu închisoarea pe viaţă. Aşa mi se pare normal, decizia asta trebuia luată de mult”, a spus Ion Istrate, instalator.
„Moarte pentru moarte ar merita cei care ucid întenţionat, dar e bine şi detenţie pe viaţă”, a spus Maria Coţoapă, vânzătoare.
„Când nu au ce să mănânce, îşi pierd minţile. Dacă fiecare am avea tot ce ne trebuie, am gândi bine, am avea parte de cultură şi nu ar mai avea loc astfel de evenimente. Nu ştiu dacă e bună această pedeapsă”, a spus Florin Soare, inginer.
„Sunt de acord. Nu e normal să iei viaţa cuiva oricare ar fi situaţia şi trebuie să plătească”, a spus Ion Panciu, vânzător.
„E cumplit să stai pe viaţă închis, dar asta merită cei care au comis astfel de fapte”, spune Magdalena Ştefan, profesoară.
„Sunt de acord, însă pentru cei care au comis infracţiuni de omor grave, nu pentru accidente”, spune Cristiana Preda, studentă.
Puteţi semna petiţia la voluntarii din oraş
Doar la centrul-pilot din Parcul Unirii, au fost de acord cu pedeapsa pe viaţă, peste 3.000 de cetăţeni. Ca să întrunească numărul total de semnături, campania va continua, însă nu cu centre-pilot, ci cu ajutorul studenţilor voluntari, care vor fi prezenţi prin tot oraşul.
Mai multe amănunte mîine dimineaţă în Adevărul























































