Maria Tănase, una dintre cele mai frumoase românce. Povestea controversată a cântăreţei acuzate de spionaj şi iubită a lui Brâncuşi
0Maria Tănase a fost fără doar şi poate un simbol al culturii româneşti. Ea a rămas în memoria tuturor prin vocea sa excepţională, dar şi prin carisma şi frumuseţea deosebită. Cântăreaţa a adunat de-a lungul vieţii folclorul românesc pe care a reuşit să îl expună în piesele populare care au făcut-o celebră.
Maria Tănase s-a născut în anul 1913 în Bucureşti. În ciuda cântecelor folclorice care au fost interzise de către regimul Legionar, solista a trăit în cele mai înalte cercuri boeme din ”Micu Paris”. Cântăreaţa avea un suflet altruist, atunci când întâlnea în calea sa tinere sărace, le dăruia cela mai luxoase şi scumpe rochii pe care le avea.
S-a născut în mahalaua Cărămidarilor din Bucureşti şi era cel de-al treilea copil al Anei Munteanu şi a florarului Ion Coandă Tănase.
Tatăl ei era foarte mândru de fata lui cu părul bălai şi ochii verzi. Documentele amintesc că Maria Tănase trezea la viaţă mahalua când se punea pe cântat. În anul 1928, pe când avea doar 15 ani, i s-a propus să participe la ediţia din acel an a concursului de Miss.
La numai 17 ani, Maria Tănase se angajează la un restaurant central din Bucureşti, loc din care află că la Teatrul Cărăbuş se caută tinere talente pentru muzica uşoară, audiţia a fost câştigată şi debutează în anul 1934 sub pseudonimul de „Mary Atanasiu”, cu prima romanţă numită „Mansarda”.
Primele înregistrări
În vara anului 1936 imprimă celebrele cântece populare „Cine iubeşte şi lasă” şi „M-am jurat de mii de ori” la casa de discuri „Columbia” sub îndrumarea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu şi Harry Brauner.
După aceste înregistrări, frumoasa cântăreaţă străbate ţara în lung şi în lat şi pleacă în străinătate pentru o serie de turnee în Bulgaria, Iugoslavia, Turcia, Franţa şi chiar America, unde a încântat politicieni, ambasadori şi preşedinţi. A învăţat din greu limba franceză pentru a-şi cânta operele pe limba francezilor.
Însă, din 1940 muzica ei este interzisă de regimul legionarilor, care i-au distrus toate plăcile de magafon încercând să o facă uitată. Tot în acelaşi an, artista susţine un turneu în Ankara şi la Istanbul, care erau locurile de întâlnire al agenţilor secreţi. Întoarsă în ţară, aceasta este luată în vizor de către serviciul secret al armatei germane, care încearcă să o recruteze, însă aceasta a refuzat.
La scurt timp după acest turneu, în anul 1941, artista este zărită în preajma lui Alfred de Chastelain, care lucrase timp de 15 ani în România ca director al companiei petroliere „Unirea”. Chastelain părăseşte ţara noastră din cauza conflictelor dintre Antonescu şi Marea Britanie. În timpul turneului din Ankara, fostul director îi propune artistei să rămână oferindu-i o slujbă la un post de radio din Turcia.
Întoarsă în ţară pentru a doua oară, Maria Tănase este acuzată de colaborare cu reţeaua de spionaj britanică.
Istoricii susţin că Maria Tănase era în particular o persoană deosebită, cu simţul umorului, dar şi o împătimită a discuţiilor. „Era o persoană dezinvoltă şi vorbea cu mult patos, nu îi lipseau din limbaj nici înjurăturile pe care le folosea adesea, cu toate că se perinda în cele mai înalte cercuri cosmopolite ale Bucureştiului”, explică istoricul Dan Falcan.
Marea Dragoste, Brâncuşi
Vizite frecvente din Franţa şi America o transformă într-o femeie cosmopolită, care avea prieteni în toate colţurile lumii. Printre cei care au încercat să ajungă în braţele frumoasei românce s-au numărat pretendenţi precum Ben Smith, supranumit la acea perioadă „magnatul aluminiului”. În cele din urmă acesta a reuşit să se logodească cu Maria, dar ea l-a lăsat repede atunci când a venit vorba de măritiş.
Marea ei dragoste a fost celebrul sculptor român Constantin Brâncuşi. Ea avea în jur de 25 de ani, iar el 62 de ani. „Când te ascult cum le zici, Marie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru câte o Pasăre Măiastră!”, fragment din „Brâncuşi – Amintiri şi exegeze” carte scrisă de Petre Pandrea.
În acelaşi volum se arată că „“Brâncuşi a cunoscut-o intim pe Maria Tanase. S-au întâlnit pe linia folclorului muzical, a inteligenţei şi a mondenităţii. S-au văzut prima dată la Paris. Era fatal (…) să se împrietenească fulgerător, să se iubească, să se despartă cu invective din partea neichii Costache (n.r. - cum era alintat sculptorul de apropiaţi)”. Brâncuşi nu a regretat nimic, considerând că dragostea pentru Maria ”a durat exact cât trebuia”!
Un milion de oameni au condus-o pe ultimul drum
Adora luxul, Maria avea o croitoreasă care îi făcea cele mai frumoase rochii. „Avea o croitoreasă care îi făcea rochii frumoase. Purta pe scenă rochii frumoase. Nu pregeta să cheltuiască o bună parte din câştig în mîndria ei de interpretă a celui mai pur cântec popular. În viaţa de toate zilele rămînea însă aceeaşi modest înveşmântată fată a moşului Tănase", notează undeva Harry Brauner, cel care i-a stat alături în vremurile de început ale carierei sale.
Vicioasă din fire, Maria Tănase se stinge din viaţă la 22 iunie 1963 din cuza cancerului la plămâni. Înainte să moară, aceasta dictase unui notar ultimele dorinţe. Maria a dorit să fie înmormântată cu hainele alese de ea, şi cortegiul funerar să nu fie motiv de „mascaradă şi panoramă”.
Şi-a dorit ca după moartea ei să se facă o fântână „pe un drum secetos, dornic de apă", pentru ca drumeţii să îşi potolească setea. În cele din urmă, a lăsat câteva rânduri speciale dedicate soţului ei, Clery Sachelarie cu care se măritase în anul 1950. „Culege-mi visele pe care le-am croit lângă tine şi împarte-le oamenilor”.
Istoricul Dan Falcan povesteşte că la înmormântarea artistei au venit aproape un milion de oameni, iar în România a fost declarată zi de doliu naţional.