Harta căldurii în București. Unde se înregistrează cele mai mari temperaturi și ce ne rezervă clima

Bucureștiul înregistrează o creștere accelerată a numărului de zile tropicale, cu temperaturi de peste 30°C, și a nopților tropicale, cu temperaturi mai mari de 20°C, o tendință care se va accentua în deceniile următoare, potrivit unui studiu de specialitate.

Un studiu lansat de Fundația Friedrich Ebert România arată că lucrătorii în aer liber, persoanele fără adăpost sau cele care locuiesc în condiții precare sunt mult mai expuse riscurilor cauzate de caniculă.

Potrivit studiului FES, temperatura aerului și a suprafeței tinde să fie mai mare în arealele din centrul Bucureștiului, dar se pot identifica și variații intraurbane determinate de diferite tipuri de utilizare a terenului.

În lunile de vară (iunie, iulie, august), temperatura medie depășește 35°C la nivelul suprafeței, iar în luna cea mai caldă, iulie, temperatura la suprafață are valori medii mai mari de 40°C în toată Capitala. Zonele verzi (parcuri) și acvatice (lacuri, albia Dâmboviței și Colentinei) rămân la temperaturi de 25-28°C, ceea ce evidențiază rolul lor în atenuarea efectului de insulă de căldură urbană și în creșterea rezilienței față de temperaturile extreme.

Pe timpul verii, populația care locuiește pe mai mult de 50% din suprafața Vapitalei este supusă unui risc mare și foarte mare față de temperaturi extreme și valuri de căldură, ceea ce coincide cu suprafața orașului modificată antropic. Practic, doar zonele din apropierea parcurilor și a lacurilor, dar și arealele cu case de 1-2 etaje și grădini sunt mai puțin afectate de riscul termic.

Cum va arăta clima Bucureștiului în următoarele decenii

De la începutul secolului trecut, temperatura maximă în București a avut o tendință de creștere care a culminat cu anii foarte calzi de după anul 2000. Valurile de căldură au fost tot mai frecvente, durata acestora a crescut, iar tendința va continua până la finalul secolului în tot sudul României.

Evoluția temperaturii aerului în următoarele decenii se poate estima pe baza unor scenarii climatice care iau în considerare încălzirea cauzată de evoluția demografică și dezvoltarea economică la nivel global, precum și de măsurile care se iau pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Astfel, Traiectoriile de Concentrații Reprezentative (Representative Concentration Pathways – RCP) reprezintă scenarii folosite pentru a estima concentrațiile viitoare de gaze cu efect de seră, utilizate pentru a modela posibile evoluții ale climei până în anul 2100.

La începutul secolului al XX-lea, mediile anuale se situau în jurul valorilor de 10-12°C, iar după anul 2000 au trecut în fiecare an peste 12°C, depășind chiar 14°C.

Influența orașului se observă cu ușurință, temperatura aerului fiind mai mare la București-Filaret (în centrul orașului) față de București-Băneasa (la periferie).

Temperatura medie anuală va continua să crească până la finalul secolului, atât în scenariul moderat, cât și în scenariul pesimist. În scenariul moderat, față de perioada de referință 1971-2000, temperatura medie anuală va crește cu circa 1.6°C până în 2050, și cu circa 2.3°C până în 2100.

Cele mai mari temperaturi din timpul zilei (maxima zilnică) au avut o tendință permanentă de creștere, culminând cu perioada de după anul 2000, când s-au depășit frecvent 40°C. Temperatura maximă absolută a lunii iulie la București este de 42,4°C și a fost înregistrată în data de 5 iulie 2000, la stația meteorologică București-Filaret (ANM 2025). În aceeași zi au fost înregistrate și maximele absolute la stațiile meteorologice București-Băneasa (42,2°C) și București-Afumați (41,1°C, această valoare fiind atinsă și în data de 24 iulie 2007).

Tendința de creștere se observă și în cazul temperaturii maxime medii zilnice a lunii iulie (valorile medii lunare ale temperaturilor maxime din timpul zilei) pentru perioada 1901-prezent. Temperatura maximă medie a lunii iulie prezintă o tendință de creștere mai accentuată în scenariul RCP 8.5 (cu emisii mari de gaze cu efect de seră, fără măsuri de atenuare de succes).

Începând cu anul 2050, temperatura maximă medie a lunii iulie ar putea depăși frecvent 32°C în acest scenariu. În varianta mai optimistă (cu măsuri de atenuare de succes), creșterea este mai lentă, atingând 32°C mai ales spre finalul secolului. Ecuațiile de tendință indică o creștere între 0,41°C/10 ani  și 0,23°C/10 ani.

Zilele tropicale, cele în care temperatura aerului depășește valoarea de 30°C, sunt tot mai frecvente în capitală, iar tendința este de creștere și mai mare în următoarele decenii. Se observă o creștere clară în ambele scenarii.

La rândul lor, nopțile tropicale, cele în care temperatura aerului rămâne la valori mai mari de 20°C, au tendința de a fi tot mai frecvente. Dacă la începutul secolului al XX-lea astfel de nopți erau în general rare, după anul 2000 se înregistrează peste 20 de nopți tropicale în fiecare an.

Diferența dintre numărul de nopți tropicale de la stațiile meteorologice București-Filaret (amplasată în centrul orașului) și București-Filaret (situată la periferia nordică) evidențiază influența orașului asupra temperaturii aerului (efectul de insulă de căldură urbană).

Mortalitatea cauzată de valurile de căldură și temperaturile extreme este estimată să crească semnificativ până la sfârșitul secolului, Bucureștiul situându-se pe locul al treilea între capitalele europene în ceea ce privește această creștere, după Istanbul și Atena

Cum este afectată populația

Pentru clasa de mijloc există mult mai multe posibilități de a reduce impactul încălzirii globale asupra calității vieții: folosirea aparatelor de aer condiționat, munca în spații cu ventilație controlată, posibilitatea de a achiziționa textile adecvate condițiilor climatice extreme etc. În schimb, persoanele vulnerabile sunt mai afectate din cauza muncii adesea necalificate, desfășurate în spații slab ventilate sau în aer liber, dar și din cauza resurselor financiare limitate, care le împiedică să își reducă disconfortul provocat de caniculă sau de fenomenele meteorologice violente.

Deși autoritățile au luat unele măsuri în direcția adaptării la schimbările climatice, cum ar fi elaborarea unor strategii pentru reducerea poluării, extinderea spațiilor verzi sau amenajarea luciului de apă, politicile actuale nu iau în calcul nevoile specifice ale grupurilor vulnerabile.

Interviurile realizate pentru acest studiu cu livratori, cu angajați în salubritate și construcții, precum și cu persoane fără adăpost sau care trăiesc în zone informale din București, scot la iveală realități ignorate de politicile publice actuale. De exemplu, livratorii care lucrează prin intermediul platformelor digitale, fără contracte de muncă, nu beneficiază de protecție legală în perioadele de cod roșu de caniculă. În același timp, persoanele care locuiesc în adăposturi informale, fără acces la apă curentă și electricitate, nu pot urma recomandările oficiale precum „rămâneți în casă” sau „hidratați-vă constant”.

Autoritățile ar trebui să se asigure că absolut toate persoanele au acces la apă

Autorii studiului recomandă ca autoritățile publice locale să includă, în politicile de reziliență și adaptare la schimbările climatice, asigurarea securității energetice și a accesului la apă pentru toate persoanele, în special pentru cele aflate în situații de vulnerabilitate profundă. Totodată, atrag atenția asupra necesității identificării grupurilor care ar putea fi afectate de fenomenul gentrificării, în contextul proiectelor de regenerare urbană sau de îmbunătățire a spațiilor verzi și albastre.

Pentru a proteja întreaga populație urbană din București de efectele caniculei, autoritățile ar trebui să adopte un set de măsuri integrate, printre care se numără: implementarea de soluții bazate pe natură (nature-based solutions) pentru combaterea efectului de insulă de căldură urbană, reducerea suprafețelor betonate și asfaltate acolo unde este fezabil, valorificarea mai bună a luciului de apă (râul Dâmbovița și salba de lacuri), amenajarea spațiilor verzi dintr-o perspectivă climatică nu doar de agrement, adaptarea infrastructurii publice la condiții climatice extreme (de ex. stații de autobuz acoperite, zone umbrite la semafor etc.), extinderea rețelei publice de cișmele și altele. În ceea ce privește clădirile, se recomandă aplicarea unor soluții de eficientizare energetică, inclusiv utilizarea de materiale care reflectă căldura, instalarea de acoperișuri verzi și promovarea construcției de clădiri cu consum energetic aproape zero (nZEB), cu scopul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

Nu în ultimul rând, autorii subliniază necesitatea unei schimbări de paradigmă instituțională în abordarea crizei climatice de către autoritățile publice locale. Efectele acesteia trebuie tratate nu doar ca probleme de mediu, ci și ca probleme de sănătate publică și justiție socială, aspecte ce ar trebui integrate sistematic în proiectarea urbană.