FOTOGALERIE Revelionul săracilor din raiul milionarilor. Află cum şi-au petrecut noaptea dintre ani locuitorii Snagovului care stau la bloc!
0„Adevărul“ a aflat cum au petrecut noaptea dintre ani locuitorii Snagovului care stau la bloc. Fără să fie invidioşi pe vecinii lor bogaţi, ei au petrecut până dimineaţă trecerea în 2012
Au buletin de Snagov, una dintre localităţile preferate de milionarii României, dar stau la bloc. Nu au avut bani de petreceri luxoase sau extravagante, precum celebrii lor vecini, însă au pus pe masă ce au avut mai bun şi au trecut în noul an cu speranţa că acesta le va aduce mai multe bucurii decât 2011.
Distracţie în familie
„De obicei gătesc, acum nu a mers nici cuptorul“. Asta ne-a spus Elena Păscaru, gospodină în vârstă de 41 de ani şi mamă a 7 copii. Modest îmbrăcată şi înconjurată de mulţimea de copii veseli, Elena ne-a povestit că Revelionul l-a petrecut în familie. Cu bucate specifice, tradiţionale, a preferat o masă liniştită, căldură şi bucurie printre cei dragi.
Dacă tinerii au ieşit la ora 12 în stradă pentru a trage cu artificii şi a spune urări de an nou, în general cei cu familie au petrecut în casă.
Pentru copii, cât şi pentru Elena, viaţa la bloc în Snagov este liniştită, vecinii sunt oameni cumsecade şi nu au existat divergenţe de orice fel. De altfel le-ar fi greu să se mute la casă „Ne-am obişnui mai greu la vilă“, a mai mărturisit Elena Păscaru.

Click aici pentru fotogalerie!
Acasă sau la pizzerie
Cristina Ciută are 29 de ani şi lucrează la Aeroportul Otopeni. Prietenă bună cu vecinii de pe palier, şi-a petrecut revelionul cu ei. „Petrecerea a început la mine acasă şi la miezul nopţii am mers la pizzeria din centru. Nu-mi mi-am cumpărat nimic deosebit, am băut toţi câte ceva, baieţii au aruncat cu petarde, dar cam atât“, ne povesteşte Cristina.
I se pare ciudat faptul că locuieşte la bloc, într-o comună şi ar prefera o casă. Cristina Ciută crede că Revelionul pentru cei cu bani, cum ar fi al vecinilor propietari vile, a fost mult mai distractiv.
Primăria din Snagov nu a organizat nimic pentru noaptea de trecere dintre ani. Toţi vecinii sunt conştienţi însă, că petrecerile „boierilor din Snagov“ sunt fastuoase.
Petrecere cu mâncarea de la Crăciun
Alţii sunt chiar mai reţinuţi. Aurica Neriac, o bătrână de 67 de ani, ne-a explicat în grabă, de la marginea balconului, că mâncarea din seara de revelion a fost defapt mâncarea rămasă de la Crăciun şi că a fost până la urmă o noapte ca oricare alta.
Omenii simpli din Snagov, sunt „evadaţii din vacarm“ cu preocupări casnice. De cele mai multe ori vorbesc fie de pescuit, activitate din ce în ce mai rară (locurile de acces la lac au rămas foarte puţine) ori despre gospodărie. Locuitori modeşti, au optat pentru un trai decent, liniştit, la bloc, la ţară.
Seara de revelion, la Mânăstire
În spatele blocului, Dorel Mateeş aranja atent gardul de câţiva metri pătraţi, din jurul „curţii“. În perioada comunistă, fiecare bloc din Snagov a fost gândit special pentru cei veniţi de la ţară „fiecare apartament are o parcelă mică de 4-5 metri pătraţi, în spatele blocului unde mai plantăm nişte legume, vara“, ne-a explicat gospodarul de 47 de ani.
Dorel şi-a petrecut Revelionul la mânăstirea romano-catolică „Părinţii Carmelitani Desculţi“, din satul Ciofliceni, un sat din apropiere. Împreună cu familia sa, s-a alăturat grupului de prieteni de peste 40 de oameni şi au pregătit felurite mâncaruri, de la sarmale şi cârnaţi, cozonaci şi prăjituri, până la grătarul pe care îl fac în fiecare an. Sunt toţi oameni simpli, dispuşi să trăiască „fiecare după posibilităţi“.