FOTO VIDEO Evacuări cu scandal. S-au încins spiritele lângă „biroul” lui Vanghelie: zeci de persoane au protestat la sediul Primăriei Sectorului 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestanţii sunt îngrijoraţi de soarta a 30 de familii care ar putea ajunge în stradă FOTO Ionuţ Ungureanu
Manifestanţii sunt îngrijoraţi de soarta a 30 de familii care ar putea ajunge în stradă FOTO Ionuţ Ungureanu

Circa 50 de oameni au protestat la Primăria Sectorului 5 marţi, după ce o familie de 13 persoane a fost evacuată din casa în care locuia, aceştia fiind primii din lista de 120 de oameni. Mai mulţi vecini, dar şi organizaţii non-guvernamentale s-au solidarizat cu aceştia într-un protest de trei ore organizat lângă clădirea de pe Bulevardul Elisabeta.

Protestatarii, majoritatea de etnie rromă, au manifestat împreună cu familia Corneliei Moldovan, una dintre cei 13 oameni evacuaţi pe 7 martie. Proprietarul şi-a revendicat casa, iar oamenii, printre care şi patru copii, au rămas în stradă, unde dorm de câteva zile. Potrivit protestatarilor, pe lângă aceştia, alte 30 de familii vor fi evacuate din cartierul Rahova Uranus în următoarele zile, iar primăria încă nu a găsit nicio soluţie.  

„Mariane nu dormi, priveşte la copii!”, „Solidaritate în comunitate! Primăvara a venit, evacuaţii au ieşit”, „Nu vă dorim soarta noastră”, „Din impozitul meu construiţi locuinţe sociale”, sunt doar câteva din lozincile manifestanţilor.  

„Stăm de 30 de ani în casa de pe Sabinelor nr. 9, umblăm de 7 ani la primărie şi nu ne dă niciun răspuns concret. Locuiesc cu părinţii mei care sunt persoane cu dizabilităţi, cu copiii şi cu fraţii mei, suntem 13 persoane. A venit proprietarul şi-a revendicat casa şi pe noi pe 7 martie ne-a dat afară. Acum dormim sub cerul liber, ne dau oamenii de milă de mâncare, noi ne cerem drepturile, noi nu cerem milă. Am patru copii, dorm cu noi pe stradă”, a declarat Cornelia Moldovan, angajată la serviciul de salubritate a Primăriei Sectorului 5 şi membră a familiei care de cinci zile doarme pe stradă.   

Aparent, primarul sectorului i-a spus familiei Moldovan, în urmă cu peste o lună când reprezentanţi ai comunităţii Rahova-Uranus s-au întâlnit într-un dialog deschis, că situaţia va fi rezolvată. Singura soluţie oferită de primarul Marian Vanghelie a fost oferirea temporară a unui apartament de două camere din zona Ferentari. Oamenii sunt neumlţumiţi atât din cauză că familia lor are 12 de membri şi spaţiul n-ar fi suficient, cât şi de faptul că le este frică să trăiască în zona Ferentari.  

Mai mulţi oameni au protestat împotriva evacuării în faţa Primariei sectorului 5

Pentru drepturile manifestanţilor, dar şi ale celorlalte familii care riscă să fie evacuate din zona Rahova-Uranus, s-a creat şi o asociaţie – La Bomba. Organizaţia se ocupă de activităţi culturale, dar sunt şi reprezentanţi ai comunităţii pe probleme administrative.

120 de oameni vor ajunge în stradă

„Rahova-Uranus-Sabinelor este un triunghi de unde urmează să fie evacuate 30 de familii, aproximativ 120 persoane. Am primit un răspuns la o masă de dialog cu domnul Vanghelie, unde noi am venit cu o soluţie, pe care am numit-o economatul locativ, pentru că noi vrem să rămână l-am rugat să ne pună la dispoziţie posibilitatea de a construi un bloc pentru cele 30 de familii sau dacă nu să ne dea un teren. Primarul a zis ca se va gândi. Primul pas este ca familiie care vor fi evacuate să fie protejate. După ce a fost evacuată familia Moldovan, nu ne-a mai răspuns la telefon. Am depus mai multe cereri, iar răspunsul lor a fost ca familia de 13 persoane să se mute într-un apartament de două camere din strada Livezilor, probabil confort 3 sau chiar 4”, a declarat Cristina Eremia reprezentantul Asociaţiei Comunitare La Bomba.

Prezenţi la manifestare au fost şi reprezentanţi ai societăţii civile, printre care şi Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, Miliţia Spirituală sau Eco Civica.

Protestatarii, nemulţumiţi că până în prezent edilul Sectorului 5, Marian Vanghelie, nu a vorbit cu ei au ameninţat chiar că îşi vor da foc în faţa primăriei pentru a-l determina pe primar să vină la discuţii.

Un om a murit protestând în faţa primăriei lui Vanghelie

Amintim de faptul că, în septembrie 2012, un alt protest a avut loc, care însă a şocat prin modul tragic în care s-a terminat. Atunci, doi bărbaţi protestau pentru faptul că primarul Marian Vanghelie nu i-a primit niciodată în audienţă după ce aceştia au încercat peste un an să ia legătura cu el. Cei doi bărbaţi au venit cu o butelie în faţa primăriei şi au ameninţat că îşi dau foc dacă nu sunt primiţi în audienţă. La scurt timp, unul dintre ei, Ecaterin Teodor Georoceanu (60 de ani), a fost instant imobilizat şi îndepărtat de butelie de agenţi ai Primăriei. De frică însă, bărbatul a făcut infarct, la mai puţin de o oră dându-şi ultima suflare în braţele paramedicilor.

Ceea ce a şocat atunci opinia publică a fost chiar răspunsul primarului sectorului 5, Marian Vanghelie, dat reporterilor Adevărul în seara zilei în care s-a întâmplat tragedia. Edilul a declarat că nu i-ar fi primit în audienţă nici dacă s-ar fi aflat în primărie în acel moment: „Poate să se şi spânzure cineva. Îţi spun sincer, chiar dacă eram în primărie, nici nu îl primeam pe acest bărbat“, a declarat atunci Vanghelie.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite