Cum au reușit doi escroci să păcălească un bărbat din Capitală cu 24 de mii de lei. Victima a fost bătută crunt
0Un bărbat din București a fost înșelat și bătut de un individ care s-a dat drept angajat al unei unei bănci și complicele său, care a pretins că este polițist. Indivizii au fost arestați preventiv.

Șarlatanii sperau să obțină de la bărbat aproaae 40 de mii de lei printr-o escrocherie care chiar a funcționat la început, potrivit digi24.ro
Cum au procedat infractorii
Mai întâi, unul dintre suspecți s-ar fi dat drept un curier de la o cunoscută bancă din România. Victima a fost convinsă să emită suma 24 de mii de lei când celălalt suspect a pretins că este polițist.
Bucureșteanul a fost apoi sunat de cineva care s-a dat drept expert în securitate, care i-a spus că o altă persoană ar fi vrut să facă un credit bancar pe numele său și că trebuie să plătească suma cash, cu promisiunea că banii vor fi depuși pe un nou card.
După ce au intrat în posesia primei tranșe, șarlatanii au convenit o întâlnire cu victima, pentru obținerea diferenței de 14 mii de lei.
Șarlatanii, prinși în flagrant
Când bucureșteanul a ajuns la locul indicat de escroci, le-a spus acestora că nu mai are bani. Indivizii s-au răzbunat și l-au bătut crunt.
Polițiștii i-au prins pe suspecți în flagrant, chiar în timp ce îl băteau pe bărbat.