Cozi ca pe vremea lui Ceaușescu: sute de români au așteptat ore în șir să prindă reduceri la tigăi și blendere

0
Publicat:

Sute de bucureșteni și-au început ziua înarmați cu răbdare la cozi uriașe pentru a prinde reducerile la tigăi, blendere, prăjitoare de pâine și alte produse de acest gen, anunțate de un retailer, arată, vineri, antena3.ro.

Cozi la tigări. FOTO captură antena3.ro.
Cozi la tigări. FOTO captură antena3.ro.

Interesant este că mulți dintre cei care au stat la rând au fost tineri.

Au așteptat cu orele deschiderea magazinelor, așa cum procedau bunicii lor pe vremea regimului comunist, când penuria de produse justifica uriașele cozi care se formau oriunde se primea marfă.

Situația diferă însă acum: produse se găsesc din abundență în magazine, însă prețurile mari  ii fac pe mulți să și le permită doar atunci când sunt promoții.

Cozile pentru reducerile la tigăi, blendere și prăjitoare de pâine arată că numărul celor care consideră că merită să-și sacrifice timpul și nervii pentru un discount este mare.

Angajații au aplaudat năvala cumpărătorilor

La momentul deschiderii magazinului, oamenii au dat năvală printre rafturi, goana lor fiind aplaudată de angajații retailerului.

Magazinul în care s-au oamenii s-au bulucit să prindă produse la preț redus nu este unul nou, dar a trecut printr-o renovare și a oferit discounturi.

70 dintre locațiile acestui retailer urmează să treacă prin renovări până în 2026, arată sursa citată

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite