Bucureşti: Zen Sushi, arome din ţara Soarelui Răsare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delicatese exotice japoneze te îmbie din localul situat de pe Calea Şerban Vodă. Amatorii de preparate exotice, precum sushi proaspăt şi salată de creveţi cu alge sunt invitaţi să petreacă o adevărată experienţă japoneză la localul din sectorul 4.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

O simplă masă luată la restaurantul Zen Sushi se transformă într-o experienţă unică, cu siguranţă te vor face să revii pentru a retrăi experienţă niponă. Localul este amenajat precum cele din ţara-mamă.

Aici, vin să servească cina chiar şi oficialii de la Ambasada Japoniei la Bucureşti. Singurul lucru care nu respectă normele nipone sunt scaunele şi mesele înalte, dar cu toate acestea, muzica ambientală, tablourile şi celelalte accesorii alcătuiesc decorul unui peisaj japonez.

Atmosfera intimă, dar şi servirea, întodeauna promtă, te face să te simţi ca şi cum ai ieşit din peisajul Bucureştiului, şi tocmai ai traversat toată planeta ca să ajungi în Japonia. Restaurantul Zen Sushi îşi aşteaptă clienţii în fiecare zi, între orele 12.00 şi 23.00, duminica fiind un program mai scurt, de la 14.00 la 23.00.

Cei care doresc însă să servească preparatele acasă, pot comanda liniştiţi, deoarece Zen Sushi, face şi livrări la domiciliu. „Calitatea şi tradiţia, acestea sunt cuvintele cheie care descriu restaurantul. Tradiţiile japoneze sunt respectate ca la carte“, a explicat Iulian Constantin, administratorul restaurantului.

Sake şi sushi din belşug

Meniul cuprinde principalele preparate japoneze, cât mai variate. „O seară aromată cu sushi bar şi bucătărie japoneză“, cum este descris restaurantul pe site-ul www.zensushi.ro, nu poate fi trecută cu vederea. De asemenea, preţurile sunt accesibile oricărui portofel, iar preparatele te fac să ceri porţia numărul doi.

În meniul zilei, sunt incluse şi supe cu fructe de mare (Sea Food Udong), somon (Salmon Udong) sau creveţi şi legume (Tempura Udong) la preţul de 29 de lei. Felul doi poate fi alcătuit dintr-o porţie de brânză de soia cu sos usturoi sau somon cu legume şi paste la tigaie, o porţie având preţul de 19 lei, respectiv 34 de lei. Principalul fel de mâncare japonez nu putea să fie ignorat. Preparat în toate stilurile, sushi este o alegere mereu potrivită.

Combinaţiile de Sashimi (peşte crud), Sushi Nigiri (peşte pe orez), Maki (role)sau Temaki (role de mână) sunt pur şi simplu savuroase. Preţurile sunt cuprinse între 10 lei şi 30 de lei.

La capitolul băuturi, restaurantul oferă băutura tradiţională japoneză, sake. 100 de mililitri costă 12 lei, în timp ce 500 de mililitri costă 65 de lei. De asemenea, nu lispseşte nici berea importată din Japonia. O doză de 330 de mililitri costă 14 lei.

La desert, puteţi gusta un mix de fructe cu dressing de cocos (12 lei) sau măr prăjit cu îngheţată şi topping (14 lei).

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite