Bucuresti: Proiecţie de filme în memoria regizorului Cristian Nemescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiecţia va începe la ora 21.00 şi este organizată de Societatea Culturală NexT, cu prilejul împinirii a patru ani de la tragica dispariţe a celor doi cineaşti.

Filmele incluse în program reprezintă o selecţie alcătuită din peliculele care au câştigat Premiul pentru Regie „Cristian Nemescu“ şi Premiul pentru sunet „Andrei Toncu“, în cadrul celor patru ediţii ale Festivalului NexT, organizate până în prezent.
În tragicul accident rutier care a avut loc în noaptea de 25 august 2006 au pierit regizorul Cristain Nemescu (27 de ani), sound-designerul şi compozitorul Andrei Toncu (28 de ani) şi taximetristul Dumitru Arustei (24 de ani).

O oră şi patruzeci şi trei de minute de film
Programul serii va începe cu pelicula canadiană, „The Patterns Trilogy“ (Premiul „Andrei Toncu“ pentru cea mai bună coloană sonoră, NexT, 2007), un triptic cinematografic de 41 de minute, alcătuit dintr-un thriller, intitulat „Patterns“, o poveste de dragoste,  „Patterns 2“, şi un final vibrant, „Patterns 3“. 

Cel de-al doilea film, tot o peliculă canadiană „Madame Tutli-Putli“ (Premiul „Andrei Toncu“ pentru cea mai bună coloană sonoră, NexT, 2008), durează 18 minute şi relatează aventura unei călătorii cu trenul de noapte, pe care eroina o trăieşte, atât în planul real, cât şi în cel fantastic, imaginar.

Al treilea film, „2 Birds“ este o producţie islandeză, cu adolescenţi, care durează 15 minute şi a câştigat Premiul pentru regie „Cristian Nemescu“, în anul 2008.

Următorul film, „Cherries“, o producţie din Marea Britanei, inspirată din lumea şcolii, unde un profesor se luptă cu nepăsarea elevilor, se derulează pe parcursul a 15 minute şi a cîştigat Premiul pentru cea mai bună coloană sonoră „Andrei Toncu“, la NexT 2009.

Ultima peliculă din program este filmul „With a Little Patience, din Ungaria, a câştigătoare a Premiului pentru Regie „Cristian Nemescu“ la NexT 2010.  Durează 14 minute şi prezintă o secvenţă din viaţa unei funcţionare care, captivă în rutina muncii de la birou, uită că acasă o aşteaptă o fiică şi un soţ.

Pierdere ireparabilă
Până la monentul dispariţei lor, în noaptea de 25 august 2006, când taxiul în care se aflau Cristi Nemescu şi Andrei Toncu a fost lovit în plin de un Porsche Caynne care a intrat în intersecţie, cu viteză, pe culoarea roşie a semaforului, cei doi se remarcaseră deja, prin creaţia lor, atât în ţară, cât şi în străinătate.

image

Cristian Nemescu era un regizor al „noului val“ cu 20 de premii importante. Ultimul său film, „California Dreamin“, lung metraj de debut, cu Armand Assante, în rolul principal, a entuziasmat juriul secţiunii Un Certain Regard de la Cannes care i-a acordat Marele Premiu. La rândul său, Andrei Toncu, autorul coloanei sonore a filmului, primise, cu puţin timp înainte de accident, propunerea de a realiza efectele speciale de sunet pentru filmul „Youth without Youth“ al regizorului american Francis Ford Coppola.


Accidentele grave, în scădere

De la începutul anului şi până în prezent, în Bucureşti s-au înregistrat 606 accidente grave, cu 8,32% mai puţine decât în anul 2009. Numărul persoanelor decedate a fost de 63, cu 30% mai puţine decât în anul trecut.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite