București-Ilfov, o singură metropolă? Planul care câștigă teren printre experți

Când locuitorii din Chiajna sau Popești-Leordeni (județul Ilfov) merg să se trateze într-un spital din București, când fac naveta cu STB sau cu metroul ori când copiii lor merg la un liceu bun din Capitală, nimeni nu se gândește că trec dintr-un județ în altul. Și totuși, din punct de vedere administrativ, exact asta se întâmplă. Zona metropolitană a Bucureștiului funcționează ca un singur oraș, dar este guvernată de 48 de administrații separate: șase sectoare ale Capitalei și 40 de comune și orașe din Ilfov, fiecare cu primar, consiliu local și plan urbanistic propriu.

Pasarelă pietonală care leagă Sectorul 4 de oraşul Popeşti-Leordeni. Inquam Photos / George Călin

Problema nu este nouă. Urbanistul Bogdan Sudițu amintește că nevoia de coordonare periurbană apare încă din prima lege a Bucureștiului, din 1926. Dar în ultimii 20 de ani, suburbanizarea accelerată a transformat-o într-o adevărată urgență. Cartiere întregi au crescut la periferie pe terenuri care aparțin administrativ unor comune din Ilfov, în timp ce presiunea pe infrastructura Capitalei - drumuri, transport public, școli, spitale - a crescut proporțional. 

Între timp, discrepanțele bugetare sunt greu de ignorat. Sectoarele Capitalei au împreună bugete de 9,13 miliarde de lei, cu 3,47 miliarde mai mult decât Primăria București, care gestionează marile utilități ale orașului: transport, termoficare și spitale.

În Ilfov, unele comune cu câteva zeci de mii de locuitori dispun de sute de milioane de lei, fără o logică metropolitană care să orienteze acești bani spre infrastructura comună. Andrei Caramitru, antreprenor și analist al politicilor publice, vede în această fragmentare nu un accident, ci o construcție politică deliberată: „Fragmentarea a fost făcută cu o logică foarte simplă - să scadă puterea economică și politică a unui om care ar controla sau ar coordona în mod coerent această zonă."

Sociologul Vladimir Ionaș a rezumat situația cu o comparație între București și Varșovia: Capitala Poloniei, cu 3,1 milioane de locuitori, funcționează cu o singură primărie generală, un singur consiliu local și 18 districte care nu pot bloca proiectele strategice. București–Ilfov, cu o populație similară, are 48 de primari, 48 de consilii locale, un consiliu județean și două prefecturi. „În timp ce noi plătim 48 de aparate administrative — contabili, resurse umane, achiziții publice la fiecare primărie —, polonezii folosesc acești bani pentru autostrăzi urbane și metrou", scrie Ionaș.

„Ruptura administrativă afectează calitatea serviciilor publice"

Urbanistul Bogdan Sudițu, o voce avizată pe tema planificării metropolitane, trage un semnal de alarmă similar.

„După 1990 este tot mai evident că Bucureștiul metropolitan ar trebui să fie gândit funcțional. Ruptura administrativă între comunele din județul Ilfov și Municipiul București, între comunele și orașele din Ilfov, respectiv între sectoarele Municipiului București, nu face decât să afecteze calitatea serviciilor publice", spune acesta pentru „Adevărul”.

Sudițu subliniază că problema nu este nouă – ea apare încă din prima lege a Bucureștiului, din 1926 –, dar că amploarea fenomenului suburban din ultimele două decenii a transformat-o într-o urgență.

„Atunci când dezvolți un cartier, trebuie să te gândești și la infrastructura de transport. Trebuie să te gândești în principal la infrastructura de transport public. Nu «vino la mine în comună ca să am eu un impozit mai mare», ci trebuie să le gândești corelat, în așa fel încât să nu creezi dezechilibre", arată Sudițu.

Urbanistul semnalează o problemă concretă care irită constant bucureștenii: cartiere întregi care cresc haotic la periferie, pe terenuri care aparțin administrativ unor comune din Ilfov, dar care apasă pe infrastructura Capitalei.

„Sunt foarte multe comune din jur – Chiajna, Popești-Leordeni, Domnești – care au terenuri în interiorul inelului Bucureștiului. Și când toată lumea strigă «prelungirea Ghencea, de ce dați voie să se construiască?», de fapt nu Bucureștiul construiește, ci unitatea administrativ-teritorială vecină. Dar drumul, deși populația a crescut de la zero la cincizeci de mii, a rămas același, cu o bandă pe sens", explică specialistul.

Soluția pe care o propune Sudițu nu este neapărat o fuziune totală, ci o cooperare structurată:

„Ar trebui, practic, ca Primăria Generală să beneficieze de mai multe prerogative în acordarea de autorizații și în aprobarea planurilor urbanistice. La nivelul Bucureștiului ar trebui să fie foarte clar unde este centrul de comandă al planificării. În acest moment avem șapte centre de comandă", arată Bogdan Sudițu.

Un primar din Ilfov, deschis unirii

Surprinzător sau nu, nu toți edilii din Ilfov se opun la ideea unei zone metropolitane integrate. Gabriel Lupulescu, primarul comunei Bragadiru, recunoaște deschis că separarea actuală nu mai are sens practic.

„Este normal să existe o zonă metropolitană Ilfov–București, pentru că noi funcționăm împreună acum. STB funcționează în comun, Ilfov cu București. Drumurile sunt comune, centura este comună – care nu mai este, de fapt, o centură, ci va deveni o șosea principală a orașului", susține edilul.

Lupulescu descrie o realitate geografică pe care oricine o poate verifica pe teren.

„Eu, la Bragadiru, am zone legate de Sectorul 5 și de Sectorul 6. Sunt zone în care o singură stradă face legătura: pe partea stângă este Bragadiru, pe partea dreaptă este București", arată Lupulescu.

Și din punct de vedere bugetar, primarul vede avantaje clare.

„Normal că o unificare ar duce la o organizare mult mai bună, inclusiv din punct de vedere bugetar. Așa, fiecare lucrăm după propriul buget, facem investiții separat. De ce să nu ne unificăm investițiile împreună cu Capitala?", se întreabă retoric primarul.

Două modele posibile, ambele mai bune decât haosul actual

Pe de altă parte, Diana Mardarovici, consilier general PNL în Consiliul General București, subliniază că problema nu este doar una de coordonare, ci și una de responsabilitate difuză.

„Disfuncționalitățile de organizare în zona București–Ilfov au fost evidente și se acumulează tot mai multe frustrări din partea aleșilor locali, fie de o parte, fie de alta. Unii simt că fac prea mult și primesc prea puțini bani, alții consideră că nu este responsabilitatea lor", arată Mardarovici.

Ea propune două scenarii, aparent opuse, dar pe care le consideră ambele funcționale față de status quo. Prima variantă este centralizarea: crearea unei regiuni București–Ilfov cu statut special, cu buget centralizat, organizată ulterior în districte conduse de persoane numite de un Consiliu General metropolitan – un model similar celui berlinez, unde capitala germană are statut de Land separat.

A doua variantă este descentralizarea totală de tip american: împărțirea întregii zone în districte, cu consilieri aleși direct în circumscripții clare, care ar desemna un lider executiv pentru întreaga zonă metropolitană. „Fiecare consilier ar fi liantul între administrația centrală metropolitană și comunitatea pe care o reprezintă", explică ea.

Indiferent de model, condiția este aceeași: „Trebuie definite foarte clar responsabilitățile, pentru că banii ar trebui să urmeze răspunderea. În momentul de față, în București, acest principiu există mai mult pe hârtie", subliniază Mardarovici.

„Fragmentarea a fost făcută cu o logică politică simplă: să scadă puterea cuiva"

Andrei Caramitru, antreprenor și analist al politicilor publice, merge mai departe și identifică o cauză structurală a haosului metropolitan: fragmentarea deliberată.

„Cred că problema fundamentală a Bucureștiului, care are o economie mai mare decât Croația și este de departe furnizorul numărul unu de PIB și de bunăstare în România, este că este pur și simplu hiperfragmentat. Iar această fragmentare a fost făcută cu o logică foarte simplă: să scadă puterea economică și politică a unui om care ar controla sau ar coordona în mod coerent această zonă. Practic, a fost tăiată aproape complet orice capacitate financiară sau de coordonare a oricui ar ocupa acea funcție. Din cauza asta nu se pot face proiecte mari, logice, de urbanism sau de transport între zone", explică Caramitru.

Analistul semnalează și un efect paradoxal al fragmentării: unele comune din Ilfov ajung să aibă surplusuri bugetare pe care nu știu cum să le cheltuiască, în timp ce Primăria Capitalei se zbate cu deficite cronice.

„Pe de altă parte, ai STB în dificultate financiară, fără o logică metropolitană unitară. Metroul este la Guvern, aeroportul la fel. Toate aceste lucruri trebuie regândite complet, printr-o nouă lege a Bucureștiului, în cadrul unei reforme administrative mai largi. În forma actuală, sistemul este haotic. Poți aduce cel mai bun manager din lume, dar dacă nu are instrumentele necesare, rezultatul va fi același. Gândiți-vă că o mare parte dintre locuitorii din Ilfov lucrează în București și folosesc serviciile din București – spitale, școli. Traficul este blocat în mare parte de fluxurile dintre suburbii și oraș, ceea ce este firesc pentru o metropolă. Dar ca să gestionezi aceste fluxuri trebuie să știi unde pui școlile, cum le dimensionezi, cum organizezi rețeaua de drumuri, de transport public, de tramvai. Asta se face cu o logică de ansamblu", arată Caramitru.

Soluția pe care o vede este un model de tip Londra sau Paris.

„O zonă metropolitană coordonată de un primar general. Sigur că un singur om nu poate coordona absolut tot. Ai nevoie de primari de arondismente sau de zone, ceea ce este logic, dar cu bugete clare și cu o alocare foarte clară a responsabilităților", explică Caramitru.

„Referendum în Ilfov? Da, dar pe tema corectă"

Marți, Vlad Gheorghe, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, a cerut public organizarea unui referendum în Ilfov pe tema unificării cu Capitala. 

„Un referendum în județul Ilfov trebuie făcut. Dar pe tema corectă: asimilarea Ilfovului în București și crearea unui #UnSingurBucuresti, cu o administrație unică pentru tot arealul metropolitan", arată Vlad Gheorghe.

Fostul europarlamentar argumentează că desființarea Consiliului Județean Ilfov ar aduce economii semnificative, care ar putea fi redirecționate direct către infrastructură: „Banii economisiți pot merge direct către asfaltarea străzilor și deszăpezirea lor." 

Un subiect care va reveni, cu sau fără voință politică

Ceea ce este absolut limpede este că problema nu va dispărea de la sine. Dimpotrivă, în lipsa unui acord asupra unei noi legi a Bucureștiului, care să răspundă nevoilor actuale ale cetățenilor, aceasta se va acutiza, iar consecințele vor fi dezastruoase. 

Bogdan Sudițu o spune răspicat: „Nu se mai poate să nu gândim Bucureștiul la scară metropolitană, cu toate implicațiile sale. Mă refer la infrastructură, la resursele necesare pentru realizarea unor servicii publice de calitate și, nu în ultimul rând, la chestiunile legate de mediu." Și adaugă: „Foarte multe autorități europene s-au asociat și au dat importanță metropolitană gestiunii deșeurilor, pentru că toate UAT-urile produc deșeuri. Dar nu trebuie să avem situația în care unele sunt depozitare, iar altele doar producătoare."

Vladimir Ionaș formulează concluzia: „În mod normal ar trebui ca reforma administrativ-teritorială să fie obiectivul central al tuturor partidelor politice din România. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă. Oamenii politici ar trebui să înțeleagă că această reformă nu este doar despre reducerea cheltuielilor. Este despre «aerisirea» funcționării statului. Este despre debirocratizare, despre eficientizare, despre calitatea serviciilor oferite cetățenilor. În forma actuală, statul nu mai funcționează."