Angajaţii Primăriei Capitalei au ales Hanoi sau Beijing pentru deplasările de serviciu în 2010
0Bruxelles, Seul, Bordeaux, Oslo sau Hanoi au fost destinaţiile alese de angajaţii Primăriei Capitalei, pentru deplasările de serviciu în 2010.
La Cagliari, Ioan-Gâf Deac, consilier al Primăriei, a mers pentru a participa la Adunarea Asociaţiei Cimitirelor, potrivit Realitatea TV.
De aici, el a plecat apoi la aniversarea de 1.000 de ani a oraşului Hanoi din Vietnam. O altă deplasare a fost la forumul de dezvoltare durabilă de la Beijing.
Scopul deplasărilor: "vizite bilaterale", "tehnice" sau "ateliere de lucru", iar costul acestora este de 6.200 de lei.
În evidenţele instituţiei sunt trecute şi deplasări la Linkoping, în Suedia, al căror scop rămâne învăluit în mister: în dreptul lor scrie: "vizită tehnică" sau "de studiu".
Mulţi dintre cei 36 de delegaţi ai primăriei au acceptat deplasările, deşi au primit doar 50% din diurnă. Geta Drăgoi, director în Primărie, a făcut o vizită de studiu la Madrid, fără să ia vreun ban de la buget.























































