Zeci de arbori s-au prăbuşit sub greutatea zăpezii pe trotuare, reţelele electrice şi pe clădiri în Brașov FOTO

0
Publicat:

Zeci de arbori s-au prăbuşit, marţi, sub greutatea zăpezii, în condiţiile codului portocaliu de ninsori, pe străzile din municipiul Braşov, echipele operatorului care asigură întreţinerea spaţiilor verzi acţionând, începând până după miezul nopţii pentru îndepărtarea acestora.

Strada Castanilor, 4 aprilie FOTO: Primăria Brașov
Strada Castanilor, 4 aprilie FOTO: Primăria Brașov

Conform unei informări transmisă, miercuri, de Primăria Braşov, în ziua anterioară au fost îndepărtaţi peste 50 de arbori, iar echipele de intervenţie îşi continuă activitatea şi în cursul dimineţii.

"Dacă odată cu oprirea ninsorii, activitatea de deszăpezire şi-a arătat eficienţa inclusiv în interiorul cartierelor, zăpada abundentă şi grea a făcut ca zeci de arbori şi crengi să se prăbuşească peste trotuare, străzi, reţele electrice, clădiri sau în grădinile blocurilor. Echipele de intervenţie au acţionat până după miezul nopţii pentru îndepărtarea arborilor căzuţi, iar în această dimineaţă au reluat activitatea, având în vedere numărul mare de situaţii de acest gen", se arată în informarea citată.

FOTO: Primăria Brașov
FOTO: Primăria Brașov

Din cauza unui brad ce s-a prăbuşit pe şosea, în zona Fartec, în cursul serii au fost blocate sau au avut întârzieri semnificative autobuzele de pe liniile care fac legătura cu această zonă.

Potrivit Primăriei Braşov, în ce priveşte activitatea de deszăpezire, începând de marţi dimineaţă, de la ora 4:00, operatorul contractat pentru asigurarea activităţii de deszăpezire a acţionat continuu pe străzile principale, pe cele în pantă, pe străzile pe care circulă mijloacele de transport în comun, în zonele în care funcţionează unităţi medicale, de învăţământ şi instituţii de intervenţie.

Au fost folosite 40 de utilaje, iar 12 continuă marţi să deszăpezească străzile din cartiere.În ultimele 24 de ore, au fost utilizate aproximativ 280 de tone de material antiderapant, stocul municipalităţii fiind de aproximativ 1.500 de tone.

FOTO: Primăria Brașov
FOTO: Primăria Brașov

În Poiana Braşov au acţionat 4 utilaje, iar alte 3 au deszăpezit drumul spre staţiune, în perioadele de ninsoare abundentă, a menţionat sursa citată.În ce priveşte judeţul Braşov, după ce în cursul zilei de marţi, până aproape de miezul nopţii, s-au înregistrat mai multe blocaje temporare pe DN1 şi DN1A din cauza TIR-urilor care nu puteau înainta, iar pe DN73A a fost închisă pentru mai multe ore circulaţia pentru maşinile de mare tonaj, miercuri dimineaţa nu se înregistrau probleme pe tronsoanele braşovene de drumuri naţionale, a transmis DRDP Braşov.

De marţi după-amiază şi până miercuri dimineaţa, drumarii au acţionat cu aproape 30 de utilaje, care au răspândit peste 250 de tone de material antiderapant pe drumurile naţionale din judeţ.  

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite