Un braşovean şi-a strangulat concubina într-un sat din judeţul Vrancea
0![Vasile Oană s-a predat poliţiştilor Foto. Ştefan Borcea (Adevărul Focşani)](https://cdn.adh.reperio.news/image-e/e11b8545-df05-420b-81b2-e10d68bbd620/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Vasile Oană s-a predat poliţiştilor Foto. Ştefan Borcea (Adevărul Focşani)
Crima s-a petrecut azi-noapte, în satul Galbeni din judeţul Vrancea. După ce şi-a omorât iubita, bărbatul a venit la Râşnov, oraşul său natal, şi s-a predat poliţiştilor.
Vasile Oană, de 39 de ani, a plecat din Râşnov în urmă cu ceva vreme, pentru a locui cu iubita sa, Ionela Bianca Ponenaru (30 de ani), în satul Galbeni. Aseară, cei doi iubiţi s-au luat la ceartă şi, orbit de furie, bărbatul a strangulat-o pe tânăra de 30 de ani. După comiterea crimei, Vasile Oană a fugit din sat şi s-a refugiat la Râşnov. Acolo a mers direct la postul de poliţie şi le-a spus oamenilor legii că şi-a omorât iubita.
Poliţiştii l-au reţinut şi l-au predat colegilor lor din Vrancea pentru luarea măsurilor legale care se impun.