Taxă între 30 şi 50 de lei pe zi pentru autovehiculele de mare tonaj care traversează  judeţul Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul Ruşinii este aproape impracticabil. FOTOAdevărul.
Drumul Ruşinii este aproape impracticabil. FOTOAdevărul.

Consiliul Judeţean a luat această decizie după ce bugetul penzru repararea drumurilor este în acest an de doar 6,42 de milioane de lei. Banii nu ajung nici pentru curăţarea drumurile, iar de reparaţii nici nu mai poate fi vorba. Proiectul privind noua taxă este supus dezbaterii publice.

În prezent, reţeaua de drumuri judeţene are 796,73 km, iar mai mult de jumătate are durata de exploatare depăşită. Taxa ar urma să se aplice tuturor autovehiculelor care depăşesc 7,5 tone, şi este cuprinsă între 30 şi 50 de lei, pe zi. De această taxă vor fi scutite autovehiculele care fac transport de călători, ale poliţiei, pompierilor sau ambulanţei, iar agenţii economici care au contracte de lucrări cu Consiliul Judeţean Braşov vor achita doar 50% din această taxă, scrie bzb.ro

Cei care nu vor plăti această taxă de drum vor fi sancţionaţi, reprezentanţii Direcţiei de Administrare Drumuri şi Poduri Braşov urmând să facă controale în trafic, iar în cazul în care şoferii vor fi prinşi fără rovinieta judeţeană, vor fi amendaţi. Autorizaţia se va putea obţine de la Direcţia de Drumuri din cadrul Consiliului Judeţean Braşov.

Edilii speră ca din banii strânşi să repare în sfârşit drumul Şercaia-Hoghiz numit şi drumul ruşinii. Şoseaua este impracticabilă şi plină de gropi, iar pentru repararea ei completă este nevoie de 40 de milioane de euro. Guvernul a refuzat ca drumul să devină unul naţional şi nu a dat bani pentru repararea lui.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite