Soarta echipei de handbal feminin Rulmentul se va decide miercuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cursul zilei de miercuri este programată o ședință a Consiliului de Administrație a clubului, la care vor participa, printre alții, primarul Brașovului, George Scripcaru și patronul Teodor Florescu.

Întrucât există deja un acord verbal între primar și Teodor Florescu, privind trecerea echipei la Municipalitate, cel mai probabil această tranzacție se va oficializa în cadrul acestei ședințe.

În cazul în care CS Rulmentul va trece în subordinea Direcției pentru Tineret și Sport din cadrul Primăriei, Mariana Târca va fi instalată pe banca tehnică a formației de la poalele Tâmpei.

În aceste condiții, cea mai mare parte a sportivelor vor părăsi gruparea brașoveană, existând deja contacte pentru aducerea altor handbaliste, care să mențină echipa în Liga Națională.

Schimbări majore în lot

Neplătit de 18 luni, actualul antrenor al Rulmentului, Herbert Muller, a condus în această seară una dintre ultimele ședințe de pregătire ale echipei, fiind foarte aproape să ajungă în Franța, la formația de primă ligă HC Metz.

"Sunt conștient că se pregătește înlăturarea mea. Oricum, eram hotărât să plec dacă nu mi se dădea măcar un salariu restant. Nu mai puteam continua să fac muncă patriotică. Nu contează cine va prelua echipa, important este ca Rulmentul să nu dispară de pe harta handbalului feminin românesc", a subliniat Herbert Muller.

"În cazul în care Primăria va prelua echipa, este normal și logic să o aducem pe Mariana Târcă, întrucât este cea mai accesibilă variantă pe care o avem la dispoziție în momentul de față. Herbert Muller este un antrenor scump și nu avem bugetul necesar pentru a-l păstra la Rulmentul", a precizat șeful Direcției pentru Sport din cadrul Primăriei Brașov, Florin Florea.

Rămâneţi pe brasov.adevarul.ro pentru a afla ce se va decide în urma şedinţei Consiliului de Administraţie

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite