Şefi de gară de la CFR Infrastructură Braşov, reţinuţi pentru dare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi şefi de gară ar fi încercat să ofere mită 3.000 de lei. FOTOArhivă
Cei doi şefi de gară ar fi încercat să ofere mită 3.000 de lei. FOTOArhivă

Cei doi bărbaţi au primit, astăzi, ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, pentru dare de mită, fiind acuzaţi că au încercat să treacă examenul periodic de competenţe oferind bani membrilor comisiei de examinare, potrivit Mediafax.

Procurorul nu a putut preciza suma pe care cei doi ar fi oferit-o şefului comisiei de examinare, Cristian Băluţă, şi adjunctului acestuia, Lakatos Laszlo, reţinuţi, cu o zi în urmă pentru 24 de ore, de către procurori. Se pare că ar fi fost vorba de 3.000 de lei.

Cristian Băluţă, unul dintre cei doi examinatori la testările periodice de competenţe pentru angajaţii CFR Infrastructură care au fost reţinuţi la Braşov, este şeful filialei Craiova a Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară (CENAFER), care superviza examenele de la Braşov. El a fost numit şef al comisiei de examinare a angajaţilor CFR Infrastructură Braşov la testele periodice susţinute de luni până marţi, la sediul CENAFER Braşov, aflat în incinta Liceului CFR Braşov, mai scrie Mediafax..

La testările periodice participau  60 de angajaţi ai CFR Infrastructură care lucrează la siguranţa circulaţiei - de la acari, manevratori, impiegaţi de mişcare şi până la şefi de staţie. Procurorii au descins marţi seara în centrul de examinare unde au organizat un flagrant.


 

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite