S-a inaugurat Ocolitoarea de Shopping care va fluidiza circulaţia de la ieşirea spre Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul drum va fluidiza traficul pe Calea Bucureşti. FOTOPrimăria Braşov
Noul drum va fluidiza traficul pe Calea Bucureşti. FOTOPrimăria Braşov

Drumul face legătura între cartierul Noua şi centura oraşului şi va decongestiona traficul de pe Calea Bucureşti.

Şoseaua este extrem de importantă deoarece va decongestiona traficul de la ieşirea din Braşov spre Bucureşti. Şoseaua de 2,2 kilometri s-a făcut cu fonduri europene, iar investiţia se ridică la 8,65 milioane de lei.

Noul drum porneşte din prelungirea străzii Poienelor (care face legătua cu cartierul Noua), trece pe sub pasajul de pe Calea Bucureşti - unde până în urmă cu câţiva ani era o cale ferată industrială care mergea în uzina Roman, ajunge la Macro Mall şi Cazinoul Vesuvius, şi continuă spre centură, pe care o intersectează. Strada are două benzi, un trotuar pe o parte şi o pistă pentru biciclişti pe partea opusă.

Scopul construirii acestui drum este să facă devierea de pe Calea Bucureşti a vehiculelor grele care aprovizionează centrele comerciale din această zonă. În timp, din această arteră vor porni mai multe străzi secundare ce vor deservi societăţile comerciale din sus-estul oraşului. Vehiculele vor putea circula pe această arteră cu 60 de kilometri pe oră.

,,Este al 17-lea proiect, din cele 20 cuprinse în Planul Operaţional Regional, finalizat la nivelul municipiului Braşov, proiecte care şi-au adus o contribuţie majoră la dezvoltarea oraşului nostru din ultimii ani. Această arteră de circulaţie face legătura între cartierul Noua şi ocolitoarea municipiului, ceea ce înseamnă fluidizarea traficului de pe Calea Bucureşti şi asigurarea unei noi legături a acestui cartier cu restul oraşului. În următoarea etapă vom face un

acces dinspre acest drum spre drumul unde este situat Selgrosul şi un altul spre viitoarea arteră de circulaţie care va merge pe lângă calea ferată şi se va uni cu prelungire Crinului. În acest fel vom crea o reţea de drumuri între Calea Bucureşti şi calea ferată, care va fi baza pentru dezvoltarea întregii zone,” a declarat primarul George Scripcaru

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite