„Regele escrocilor” recidivează. După ce a încercat să vândă Parcul Central şi Cimitirul Eroilor din Braşov, acum a vrut să păcălească o bătrână din Bucureşti
0Poliţiştii braşoveni au fost sesizaţi în data de 26 mai, la ora 8.30, prin Serviciul 112, că într-un bloc de pe Calea Bucureşti din Braşov a fost imobilizat un bărbat. Oamenii legii l-au identificat pe bărbatul de 62 ani, imoblizat de locatarii din bloc, care este cel căruia în Braşov i se spune „Regele escrocilor”, Mihai Clipea.
În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, aceştia au stabilit că Mihai Clipea a intrat ieri dimineaţă în scara blocului şi, pretinzând că este medic, a încercat să înşele o bătrână de 80 ani, spunându-i că, în schimbul unei sume de bani, îi va procura medicamente gratuite în anul 2015.
Vecinii victimei au sesizat că îndividul este dubios şi l-au imobilizat şi au anunţat Poliţia. Până la sosirea patrulei, escrocul i-a ameninţat pe vecini şi pe bătrână. De asemenea, Clipea este bănuit că, în data de 16.05.2015, s-a deplasat în acelaşi bloc, dar la acea vreme avea calitatea de „angajat al Casei de Sănătate Braşov”. Individul a pătruns fără drept în locuinţa aceleliaşi bătrâne, pe care a determinat-o să-i dea suma de 250 lei, pentru că nu ar fi plătit cotizaţia pentru cardul de sănătate.
„Suspectul, care este recidivist, cu fapte similare comise începând din anul 1978, a fost eliberat condiţionat din Penitenciar în luna aprilie 2015, având de executat un rest de pedeapsă de 775 zile. Suspectul a fost reţinut de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de înşelăciune, ameninţare, violare de domiciliu şi înşelăciune, urmând ca azi să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă”, ne-a declarat cms. şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IJP Braşov.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Întreaga poveste a „Regelui escrocilor”, care a vrut să vândă Parcul Central şi Cimitirul Eroilor din Braşov, Adevărul v-a prezentat-o AICI!