Razie la Teliu: ţigări netimbrate şi sute de kilograme de preparate din carne expirate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii legii au dat amenzi în valoare de 49.345 de lei
Oamenii legii au dat amenzi în valoare de 49.345 de lei

Poliţiştii braşoveni au organizat o acţiune cu efective mărite pe raza comunei Teliu, la care au participat jandarmi, comisari de la Protecţia Consumatorului şi angajaţi ai Electrica Braşov.

„Acţiunea a urmărit asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă civică, diminuarea fenomenului infracţional şi verificarea legalităţii actelor de comerţ”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei.

În cadrul acestei razii au fost legitimate 57 persoane, au fost controlate 22 autovehicule şi aplicate 28 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 49.345 lei. Poliţiştii au constatat  trei infracţiuni de sustragere energie electrică, prin folosirea unor instalaţii artizanale în scopul racordării la reţeaua electrică, persoanele depistate fiind cercetate în stare de libertate.

De asemenea, tot cu această ocazie au fost confiscate 265 kg preparate din carne, expuse spre comercializare, având termenul de valabilitate expirat. Comisarii de la Protecţia Consumatorului au decis suspendarea temporară a activităţii la magazinul alimentar găsit în neregulă, pentru condiţii ilegale de comercializare a produselor alimentare. Tot cu această ocazie, poliţiştii au confiscat 500 de ţigări scoase la vânzare fără documente de provenienţă.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite