Profesorul care a câştigat votul de încredere al elevilor
0Evelina Cîrciu este profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă" din Braşov, un liceu cu promovabilitate 100% la Bacalaureat.
Deşi are doar 36 de ani a publicat deja patru volume de autor, două cărţi didactice şi două de critică literată. A scris peste 50 de lucrări în revistele de critică literară şi spune că şi-a dorit dintotdeauna să devină dascăl. „Am vrut iniţial să devin învăţătoare şi am făcut Liceul Pedagogic din Braşov. Mama a insistat apoi să devin profesoară. Am ales limba română, deoarece în liceu am avut o profesoară extraordinară, pe doamna Bianca Osnaga, care este şi acum mentorul meu. Am fost încurajată şi de faptul că am observat că sunt foarte stăpână pe mine atunci când sunt la catedră, eu fiind în rest o fire emotivă", spune Evelina Cîrciu.
Elevii trebuie să citească din plăcere
După liceu a urmat Facultatea de Litere la Braşov, dar viaţa avea să o ducă la Constanţa, după ce s-a căsătorit. A predat trei ani la Liceul de Marină, după care s-a întors la Braşov şi a predat, timp de patru ani, la Colegiul „Transilvania". În 2006 a obţinut un post de titular la Meşotă, un colegiu extrem de competitiv, unde la Bacaulaureat se numără mediile peste 9.00, iar promovabilitatea este de 100%. Şi-a făcut doctoratul la Bucureşti unde îndrumător i-a fost renumitul profesor Nicolae Manolescu. „Mă simt onorată că am reuşit să îl cunosc şi pe omul Nicolae Manolescu", mai spune profesoara.
Spune că „secretul" unui profesor este comunicarea cu elevii pe care îi determină să înveţe cu plăcere şi nu din obligaţie sau doar pentru a obţine note mari. „Este important să comunici cu elevii nu doar la nivel intelectual. Trebuie să existe şi o participare afectivă, să crezi că poţi schimba ceva, să-şi doreşte să le plămădeşti caracterul. Încerc mereu să le imprim bucuria de citi. Lectura nu înseamnă doar învăţare, este o bucurie. M-a onorat prezenţa în acest top unde am văzut profesori remarcabili. M-a bucurat votul de încredere al elevilor", spune profesoara.
Evelina Cârciu este de părere că sistemul de învăţământ ar trebui să fie constant, iar subiectele la limba română să lase mai liberă imaginaţia elevilor. „Am spus întotdeaua că examenul este cea mai bună metodă de selecţie. Sunt multe lucruri în sistem care ne incomodează. Un elev trebuie să ştie atunci când intră în clasa a IX-a exact cum vor sta lucrurile atunci când va termina liceul. Este nevoie de o constanţă, care să le dea încredrere elevilor. Am observat că tipurile de subiecte de la
Bacalaureat sunt mult prea tehnicizate şi neceserită răspunsuri standard. Noi ne dorim să le imprimăm elevilor bucuria de învăţa, nu doar să-i antrenăm pentru a obţine rezultate bune", mai spune profesoara.
Rezultate excepţionale
Deşi salariile în învăţământ nu sunt mari, Evelina Cîrciu spune că nu s-a gândit niciodată să facă altceva. „Sunt foarte multe satisfacţii în viaţa unui dascăl, care compensează problemele financiare. Atunci când un elev obţine rezultate excepţionale ai o bucurie imensă în suflet. Anul trecut, eleva mea Andreea Spânu a obţinut locul al treilea la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română, iar apoi locul întâi la cea Internaţională. A fost o bucurie imensă. Eu am doar 12 ani experienţă în învăţământ şi nu m-am gândit niciodată că aş putea face altceva. Consider că un profesor adevărat este acela care predă cu pasiune şi după 30 de ani", povesteşte Evelina Cîrciu.























































