Prinţii de Wales îşi fac luna de miere la Viscri

0
0

Locuitorii din Viscri promit o vacanţă de neuitat pentru William şi Kate, care au anunţat că vin, în România, în luna mai. Produse ecologice, dar şi papuci din pâslă sunt doar câteva dintre surprizele pe care le-ar pregăti gospodarii pentru cuplul regal.

Consătenii prinţului Charles aşteaptă cu sufletul la gură ziua în care vor primi vizita prinţului William şi a prinţesei Kate. Chiar dacă unii sunt sceptici că satul lor va fi călcat de cuplul regal, alţii se gândesc deja cum să-i impresioneze pe cei doi.

„Ca de fiecare dată, vom tăia o găină de casă, cu tăiţei de casă şi pâine de casă, aşa cum i-a plăcut prinţului Charles. Cu siguraţă vom servi şi cuplul regal cu bunătăţile din gospodăriile noastre, lapte, ouă, gemuri şi nelipsita ţuică. Toate eco", a spus Sara Dootz, de 74 de ani, gospodină. Tot ea ne-a spus că prinţul Charles va veni să-şi revadă proprietăţile din Viscri la sfârşitul lunii mai.

Gospodinele din Viscri ne-au mărturisit că mâncarea tradiţională nu va lipsi de pe masa prinţilor. „Îi vom servi cu slănină, cârnaţi, iar pe prinţesă o vom încânta cu gemurile şi dulceţurile făcute în casă. Avem şi vin şi ţuică de casă, pe care niciun turist care vine la Viscri nu le ratează", ne-a spus Anisia Stănculescu, proprietara unei case ospitaliere din Viscri.

Ce alte surprize au pregătit sătenii din Viscri pentru cuplul regal, CITEŞTE AICI

CLICK PE IMAGINE, PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII DE LA VISCRI

image

Casa prinţului Charles este atracţie turistică, foto: Stelian Grăjdan

Atracţie turistică

Prinţul Charles deţine o proprietate în satul Viscri din anul 1996. Casa „regală" din Viscri este închiriată peste an turiştilor, care trebuie să scoată din buzunar 670 de lire sterline, pe săptămână. Satul lui Charles, cum este cunoscut acum Viscri, este vizitat anul de peste 10.000 de turişti, majoritatea străini. Viscri a fost trecut pe harta mondială a satelor tradiţionale din lume, aflându-se în patrimoniul UNESCO.

Contele Tibor Kalnoky şi contesa Anna, din localitatea Micloşoara, judetul Covasna au prilejul să se numere printre cei 650 de invitaţi de la Palatul Buckingham, şi asta datorită prieteniei contelui cu prinţul Charles.

AFLĂ AICI CE ŢINUTE SPECIALE VOR PURTA SOŢII KALNOKY LA NUNTA REGALĂ

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov


Ultimele știri
Cele mai citite