PORTRET Sandu Cezar are un palmares impresionant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legitimat la Clubul Sportiv JKA România, Sandu Cezar practică luptele de contact de doi ani şi jumătate, având în palmares 39 de medalii.

Prin multă muncă, dăruire, dar şi un telent deosebit, karateka braşovean Sandu Cezar şi-a câştigat respectul colegilor, dar şi al adversarilor, fiind un nume de temut în competiţiile de profil din România, la categoria lui de vârstă.

Când am ajuns pentru prima dată într-o sală de antrenamente, totul mi s-a părut foarte ciudat. În primul rând, echipamentul mi se părea neobişnuit. Însă, din prima mi-a plăcut acest sport şi abia aşteptam să merg la antrenamente", îşi aminteşte luptătorul.

Acesta a început să practice luptele de contact la Şcoala Generală Nr. 25 şi a trecut prin momente de cumpănă după primele antrenamente. „La început mi s-a părut foarte greu ceea ce aveam de făcut, chiar imposibil.

Nu credeam vreodată că o să reuşesc să fac şi eu ce vedeam la colegii de antrenament. Însă, cu multă muncă am atins nivelul pe care mi-l doream şi nu mi s-a mai părut nimic dificil. Îmi place foarte mult să practic stilul kata, iar la kumite nu mă descurc la fel de bine", a povestit Sandu Cezar.

Dezamăgirea carierei

 Luptătorul braşovean a evoluat rapid, iar după numai trei luni de pregătire au venit şi rezultatele. Sandu Cezar a obţinut locul I la kata şi locul III la kumite, la „Shoto Cup JKA". „Îmi aduc aminte că am avut mari emoţii înaintea concursului, dar am reuşit să rămân concentrat şi m-am descurcat bine", a menţionat tânărul, care a fost suţinut tot timpul de familie.

image

Sandu Cezar a confirmat că este un karateka de valoare, în 2010, atunci când a devenit campion naţional la kata, la categoria lui de vârstă. Însă, băiatul a obţinut cea mai strălucitoare medalie în urmă cu doar două luni în urmă, la Campionatele Europene din Ungaria. Sandu Cezar a cucerit medalia de aur la kata, după ce a luat cea mai mare notă din concurs.

În 2010, Sandu Cezar a trăit şi o dezamăgire imensă. Datorită rezultatelor foarte bune de la Campionatul Naţional, karatistul se calificase automat la Campionatul Mondial din Brazilia, dar nu a putut să facă deplasarea în America de Sud din cauza problemelor financiare.

Acolo puteam să-mi măsor forţele cu cei mai buni luptători din lume, dar nu a fost să fie. Nu am avut bani şi am rămas acasă. Mi-a părut rău, dar am fost nevoit să merg mai departe, nu aveam ce face", a completat tânărul luptător.  

În viitor, Sandu Cezar vrea să ajungă la Campionatul Mondial de anul acesta, care va avea loc în octombrie, în Germania şi îşi propune să devină campion şi la seniori.

Întrebări şi răspunsuri

Ce înseamnă acest sport pentru tine?

De când practic karate am învăţat să mă controlez şi am realizat că mentalitatea poate învinge fizicul. Poţi să realizezi orice, totul este să doreşti mult acel lucru. Este un sport care m-a educat şi m-a maturizat. M-a învăţat ce înseamnă autocontrolul şi că este foarte important să-ţi calculezi fiecare mişcare.

Cât de des te antrenezi?

Efectuez şedinţe de pregătire de două ori pe săptămână atunci când nu am concurs, iar înaintea unei competiţii mă antrenez şi de câte patru ori pe săptămână. Însă, îmi place foarte mult ceea ce fac şi niciodată nu mi s-a părut dificil. Nu mi-a fost greu nici atunci când am fost departe de cei dragi.

Ce-i place

Îmi place foarte mult să ies afară, să mă distrez alături de prieteni. Ador să mă joc fotbal şi îmi plac foarte mult jocurile de strategie. Ascult orice gen de muzică, îmi plac desenele animate şi mă uit, în special, la comedii şi la filme de acţiune", declarat tânărul.

Ce nu-i place

Nu-mi place să practic kumite, întrucât mi se pare dureros. Urăsc să fac curăţenie în cameră şi nu-mi plac spanacul şi mămăliga. Nu-mi plac nici manelele şi detest să mi se spună ce să fac", a încheiat interlocutorul, care are centura 3 KYU.

Profil.

Născut. 23 octombrie 1999, la Braşov.

Studii. Elev la Şcoala Generală Nr. 25, din Braşov.

Familie. Părinţi, are un frate mai mic.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite