Percheziţii efectuate şi la Braşov; poliţiştii au ridicat mai multe laptop-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate au descins, azi-dimineaţă, la ora 06.00, în camera unui cămin studenţesc, de unde au ridicat mai multe laptop-uri.

Calculatoarele aparţineau unui student din anul III al Facultăţii de Informatică din cadrul Universităţii Transilvania Braşov. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a fost reţinut încă de ieri, la domiciliul său din Vâlcea, astăzi având loc doar percheziţia în camera sa de cămin.

Studentul este suspectat că ar face parte dintr-o reţea de falsificatori specializaţi în licitaţii on-line care vizau îndeosebi maşini de lux şi iahturi. Potrivit anchetatorilor, până în prezent au fost identificate peste 800 de victime, iar prejudiciul depăşeşte 800.000 de euro.

Procurorii DIICOT au efectuat, azi, percheziţii în 31 de judeţe din ţară, în colaborare cu FBI şi cu Secret Service. Aceste percheziţii au fost extinse în Cehia şi în Statele Unite.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite