Ovidiu Sabău: „Trebuie să obţinem măcar un punct la Braşov“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul formaţiei FCM Târgu Mureş, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, joi, că îşi doreşte ca formaţia sa să obţină trei puncte din ultimele două jocuri pe care le va disputa în Liga I, în acest an, informează site-ul oficial al grupării ardelene.

În ultimele trei jocuri, echipa a arătat ritm, atitudine. Dacă se va întâmpla la fel şi la Braşov, vom scoate cel puţin un punct. Din ultimele două jocuri, mi-am propus să obţinem trei puncte.

În momentul de faţă, pot spune că stăm destul de bine în clasament. Şi asta dacă mă gândesc la toate problemele pe care le-am avut, jucători veniţi pe parcursul campionatului, o mulţime de accidentaţi, ca să nu mai amintesc de unele arbitraje", a spus Sabău.

Tehnicianul a precizat că în pauza de iarnă îşi doreşte ca lotul său să ajungă la aproximativ 25 de jucători. „În retur trebuie să găsim soluţii mult mai bune.

La Târgu-Mureş sunt intenţii foarte bune, vrem să întărim lotul, pentru a avea concurenţă pe toate posturile. Vom aduce 3-4 jucători, iar lotul va fi undeva la 25 de jucători. Toată lumea are şanse, jucătorii vor face selecţia", a adăugat Sabău.

Pentru partida de la Braşov, antrenorul echipei FCM Târgu Mureş nu se va putea baza pe Borislav Topici, Ciprian Vasilache, Bruno Fernandes şi Didi, toţi suspendaţi, dar nici pe Dan Matei şi Alexandru Vagner, accidentaţi

Partida dintre FC Braşov şi FCM Târgu Mureş, din prima etapă a returului, se va disputa vineri, cu începere de la ora 18.45, pe Stadionul "Tineretului" din Braşov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite