Managerii spitalelor, la unison: alocaţia de hrană pentru pacienţi este insuficientă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După cum a promis la învesitre, noul prefect al judeţului Braşov, Ciprian Băncilă, s-a întâlnit cu managerii spitalelor din Braşov, pentru a se pune la curent cu problemele cu care se confruntă.

Una dinte problemele prezentate de aceştia a fost faptul că suma alocată pentru hrana pacienţilor este infirmă, sub necesităţile preparării hranei acestora. Hotărârea Guvernului 429/2008 stabileşte baremul privind alocaţiile de hrană: între 7 şi 13 lei/zi pentru bolnavii adulţi şi între 1,8 şi 14,5 lei/ zi pentru copii.

„În acest context, s-a propus iniţierea unui demers legislativ pentru creşterea nivelului maximal al alocaţiei de hrană pentru pacienţi, ceea ce ar permite cheltuirea sumelor necesare din bugetele existente ale spitalelor. Prefectul Ciprian Băncilă a preluat această problemă, urmând să iniţieze demersurile necesare către Ministerul Sănătăţii în vederea promovării unui proiect de act normativ”, se arată într-un comunicat de presă al Prefeturii Braşov.

De asemenea, prefectul a anunţat că a transmis Ministerului Sănătăţii un memoriu formulat de către Asociaţia Noul Spital al Braşovului, prin care se solicită sprijinul în vederea construirii în municipiul Braşov a unui spital public de urgenţă, clinic, de rang regional. „Solicitarea a fost însoţită de argumente de ordin strategic, teritorial, demografic, social, economic, financiar şi educaţional”, au precizat reprezentanţii Prefecturii.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite