Începe sezonul de concerte la orgă la Biserica Neagră. Oaspeți din Europa și Statele Unite vor cânta VIDEO

0
Publicat:

În 27 mai 2023 a avut loc primul concert din seria Organ Nights 2023, la Brașov. Concertele la orgă vor continua până în 21 octombrie 2023, iar pe lângă organistul Bisericii Negre vor mai cânta oaspeți din alte țări.

Orga Buchholz a Bisericii Negre din Brașov FOTO Ioan Buciumar
Orga Buchholz a Bisericii Negre din Brașov FOTO Ioan Buciumar

De departe cel mai longeviv eveniment cultural din România, Festivalul estival de orgă al Bisericii Negre a ajuns la ediția cu numărul 71. Sâmbătă, 27 mai 2023, s-a deschis seria celor 22 de concerte din „Organ Nights” care vor avea loc în weekendurile din această vară și în prima parte a toamnei.

Pe parcursul celor 22 de concerte ale festivalului, artiști din România, Germania, SUA, Austria, Franța, Ungaria și Croația vor concerta la orga Buchholz, dar și la celelalte orgi ale Bisericii Negre. Pe lângă operele unor compozitori de renume mondial, vor putea fi ascultate și cele ale unor maeștri mai puțin cunoscuți din orașul de sub Tâmpă. În acest fel, festivalul contribuie substanțial la păstrarea moștenirii muzicale a Brașovului”, a precizat Frank Thomas Ziegler, reprezentantul Bisericii Negre Brașov.

În timpul concertelor, imagini live de la pupitrul orgii vor fi transmise pe un ecran de dimensiuni mari, permițând publicului să urmărească cu ușurință interpretarea virtuoasă și explicațiile muzicienilor. 

Concertele au debutat în 27 mai 2023, la ora 18.00. Ele vor avea loc în fiecare sâmbătă, de la aceeași oră, până în 21 octombrie 2023 și vor dura aproximativ o oră.

Programul festivalului poate fi consultat pe website-ul Bisericii Negre (bisericaneagra.ro/concerte-orga/), pe website-ul INSPIRATIO (inspiratio.ro/concerte/) sau pe paginile de Facebook şi Instagram ale Bisericii Negre. 

Proiectul Organ Nights a debutat în 1953, sub forma unor concerte zilnice. În present, ele se desfășoară săptămânal, sub coordonarea lui Steffen Schlandt, organist și dirijor al Corului Bach al Bisericii Negre. 

Anul 2023 a fost declarat „Anul muzicii bisericești“ în cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România. Publicul poate asista, în decursul anului, la numeroase concerte în bisericile acestui cult și la inaugurarea unor orgi, după restaurarea acestora în ateliere specializate: Bistrița (mai 2023), Cristian/Sibiu (august 2023), Mediaș (orgă transferată din Dupuș, octombrie 2023).

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite