Fundata se transformă în câmp de luptă
0Mii de turişti sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la Festivalul de Istorie Militară de la Fundata. Punctul de atracţie este reconstituirea unei bătălii de la 1916 împotriva soldaţilor din Imperiul Austro-Ungar.
După anii de neutralitate când, în sfârşit, România a declarat război Imperiului Austro-Ungar, Fundata a fost primul sat de dincolo de graniţă pe care l-au cucerit trupele noastre, la sfârşitul lunii august. S-au făcut chiar prizonieri: 3 ofiţeri şi 150 de soldaţi cesaro-crăieşti. Însă au avut pierderi şi ai noştri: în timpul nopţii, când se afla în fruntea soldaţilor săi, deschizându-şi drum prin întuneric, cu lanterna aprinsă, locotenent colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea, adjunctul comandantului Regimentului 30 Infanterie „Muscel”, a fost o ţintă uşoară pentru santinelele maghiare. El a fost primul ofiţer român care a căzut la datorie.
În faţa Primăriei se află monumentul ridicat în memoria acestui brav militar unde, în dimineaţa de duminică 16 iunie, va avea loc o ceremonie în care trupele reunite vor da onorul şi vor fi depuse coroane de flori.
Participanţi din patru ţări
Războinicii vor fi înterpretaţi de pasionaţi de istorie din România, Bulgaria, Republica Cehă şi Austria provenind din diverse grupuri specializate în epoca Marelui Război. Organizatorii promit să fie mai atenţi anul acesta după ce la ediţia trecută un austriac a fost rănit în timpul luptelor. Bătăliile vor avea loc sâmbătă şi duminică între orele 11.00 şi 17.30.
Tabără militară cât mai autentică şi mâncare de cazarmă
Goarna va suna deşteptarea în zori şi tabăra se va anima. Trupele se vor alinia şi îşi vor aştepta rândul la distribuirea hranei simple, soldăţeşti, pentru micul dejun (brânză, slănină, marmeladă şi pâine).
„Pentru acest sfârşit de săptămână nu trebuie să ne aşteptăm la fineţurile unui breakfast de vacanţă, în care omletele cu şuncă îşi dispută întâietatea alături de crenvurştii cu muştar, iar cozonacul sau croasantul sunt înmuitate în cafea cu lapte sau în cacao fierbinte, ci ne vom supune rigorilor cazone, fiindcă altfel nu poate fi înţeleasă epoca şi nici nu ne putem transporta, cu veridicitate, în timp. De aceea, nu vor fi folosite obiecte de plastic (pahare, farfurii şi tacâmuri de unică folosinţă), ceasurile de mână, fie ele cu quarţ sau mecanice, vor fi interzise, la fel şi folosirea telefoanele celulare. Fumătorii înveteraţi sunt îndemnaţi să folosească doar ţigarete fără filtru, eventual chiar rulate de mână – pentru mai mare autenticitate, trupa şi le poate face în hârtie de ziar. Ofiţerii vor savura exclusiv trabuc sau pipă“, se arată în comunicatul organizatorilor.
Filme de război şi distracţii pentru copii
Copiilor le-au fost rezervate câteva atracţii: cei interesaţi de arte vor putea să coloreze planşe cu diverse tipuri de soldaţi din Marele Război iar aceia cu înclinaţie spre militărie vor primi primele noţiuni din şcoala soldatului şi vor putea să tragă la ţintă cu arme cu aer comprimat.
În fiecare seară participanţii pot putea viziona filme cu subiecte din Războiul cel Mare şi comedii mute, contemporane perioadei, ce vor rula în sala de mese amenajată la Căminul Cultural. Tot acolo, celebra interpretă Doina Lavric va susţine un recital din care nu vor lipsi doinele de cătănie şi melodiile care au circulat în timpul conflagraţiei, în tranşee sau pe scenele de cabaret.