Francezul din Cobor: există speranță pentru români și nu numai de Crăciun. Exemplul dat de Erwan Joliff
0Erwan Joliff a cumpărat iarna trecută o lamă pentru deszăpezire. În dimineața zilei de Ajun a folosit-o prima dată, iar doi dintre consăteni i-au oferit bani care să-i acopere costul motorinei.

Românii nu sunt deloc diferiți de francezi sau alți europeni din Vest. S-a convins în dimineața zilei de Ajun chiar și Erwan Joliff, francezul din Cobor. De fapt, acesta știa că așa stau lucrurile, doar că a fost nevoie de ninsoarea abundentă de duminică dimineața ca să ne convingă și pe noi.
„Anul trecut am achiziționat o lamă pentru deszăpezire, ca să nu mai stăm după primăria Ticuș când e vorba de a circula în siguranță în satul Cobor. Nu am putut s-o folosesc iarna trecută, dar nu am rezistat s-o probez azi dimineață, chiar dacă e duminică și Ajun de Crăciun. În aproape două ore am deszăpezit toată partea din satul Cobor mai accidentată. Nu am uitat nici ulița spre biserica noastră ortodoxă”, a scris francezul din Cobor pe pagina sa de Facebook.
De altfel, Erwan Joliff a făcut mai multe investiții în comuna în care s-a stabilit. A reparat drumul, a făcut șanțuri de scurgere a apei pluviale, a înființat o subunitate de pompieri și chiar un dispensar, unde vine, periodic, un medic la care sătenii pot merge să își verifice starea de sănătate.
Primul feed-back care înseamnă solidaritate
Pentru prima oară, însă, Erwan Joliff a primit un feed-back așa cum doar în Vest știa că se întâmplă frecvent, chiar în timp ce folosea lama pentru deszăpezire.
„Spre marea mea surprindere, au ieșit doi oameni pe parcurs să mă cinstească cu bani. Exact ce trebuia să mi se acopere consumul tehnologic. Cinste lor, este cea mai mare dovada că există speranță pentru comunitatea noastră! Adică, ceva care seamănă cu solidaritate”, a povestit francezul din Cobor.
Erwan Joliff spune că munca rămâne „din partea casei” și se bucură de fiecare data când poate face lucruri pentru comunitate. Francezul din Cobor adaugă că locuitorii satului merg în continuare în direcția autogospodăririi deoarece niciodată nu suntem mai bine serviți decât atunci când ne servim noi înșine.
Concluzia lui Erwan Joliff este că acolo unde există implicare, lucrurile merg bine. La final, francezul din Cobor le-a transmis Crăciun fericit tuturor și să fie atenți la pericolul de incendii.