Doi afacerişti din Braşov riscă să ajungă după gratii pentru evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi sunt acuzaţi de poliţişti că au vândut, către diverse persoane fizice, 40 de terenuri intravilane construibile, iar în urma veniturilor obţinute nu au achitat TVA-ul aferent la stat.

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au finalizat dosarul şi au întocmit referatul cu propunere de terminare a urmăririi penale și trimitere în judecată, în libertate, a celor doi braşoveni, de 56 și 61 ani, sub acuzaţia de evaziune fiscală.

„Cei doi învinuiți au vândut către diferite persoane fizice 40 de terenuri intravilane construibile, obţinând venituri în valoare totală de 3.504.379 lei, pentru care nu au achitat TVA-ul aferent, în valoare de 665.832 lei,la care se adaugă dobânzi şi penalităţi până la valoarea totală de 1.390.096 lei a prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului. Pentru recuperarea acestui prejudiciu, s-au dispus măsuri de instituire a sechestrului asigurator asupra unui imobil deţinut de cei doi învinuiţi, precum şi măsuri de poprire asupra conturilor bancare pe care cei doi le deţin la diverse bănci, până la concurenţa sumei de 1.390.096 lei", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.           

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite