Doctorii se plâng de cererea mare de analize. „Medicul de familie nu este nici piaţă, nici restaurant”

0
0
Publicat:

Doctorii din Braşov spun că au ajuns la capătul răbdării din cauza numărului mare de cereri de trimiteri pentru analize venite de la pacienţi sănătoşi.

Medicii de familie spun că sunt sufocați de cereri din partea pacienților FOTO: Adevărul (arhivă)
Medicii de familie spun că sunt sufocați de cereri din partea pacienților FOTO: Adevărul (arhivă)

Medicii de familie din Braşovse simt sufocați din cauza numărului mare de cereri privind biletele de trimitere pentru analize, solicitări venite din partea pacienţilor sănătoşi.

Specialiştii spun că biletul de trimitere nu se eliberează la cererea pacientului, ci analizele se recomandă ca o consecinţă a actului medical.

„Medicul de familie nu este nici magazin, nici piaţă, nici restaurant. Medicul de familie şi oricare alt medic de altă specialitate încheie un contract cadru, iar toate aceste solicitări care vin de la pacienţi trebuie justificate. E şi normal, pentru că toţi contribuim la asigurările de sănătate şi evident că în fiecare cerinţă există în joc nişte sume care costă statul român. N-ar fi normal să vină pacientul şi să zică vreau acele analize. Ar fi corect să vină să spună ce-l doare şi atunci eu decid, în funcţie de acuzele pacientului, în funcţie de examenul meu obiectiv clinic, ce analize necesită acel pacient şi, bineînţeles, aceste analize sunt în regim gratuit în baza eliberării unui bilet de trimitere, iar pacientul este orientat spre un laborator”, a explicat dr. Ana Şestacova, medic de familie, pentru bzb.ro.

Cu aceeași problemă se confruntă și medicii pediatri, care au parte de solicitări neîntemeiate, cum ar fi prescrierea de antibiotice.

 „Eu prefer să văd un copil de două, trei ori într-o singură săptămână, înainte de a-i da antibiotic, tocmai din dorinţa de a nu-i da un antibiotic de care s-ar putea ca ulterior să aibă nevoie şi să nu-şi mai facă efectul pentru că l-am dat când nu era nevoie. Antibioticul nu e o pastilă pe care o luăm la voia întâmplării pe principiul ia un pic de antibiotic şi o să-i treacă”, a spus medicul pediatru.Dr. Mirela Ardeleanu pentru Radio România Braşov FM.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite