Medicii specialiști din policlinici vor primi mai mulți bani pentru consultații de la Casa de Asigurări de Sănătate
0Guvernul a decis, miercuri, 25 septembrie, să majoreze valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa ambulatorie de specialitate de la 4,5 la 5 lei, începând cu data de 1 octombrie, a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului.

Medicii specialiști din policlinici, aflați în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), vor primi mai mulți bani pentru serviciile acordate în baza biletului de trimitere.
În cazul medicilor de familie, valoarea punctelor per capita şi pe serviciu se va menţine în ultimele trei luni ale acestui an la nivelul primelor trei trimestre ale anului. Valoarea punctului per capita este de 12 lei, iar a punctului pe serviciu este de 8 lei. Aceste valori constituie baza calculării sumelor ce se cuvin cabinetelor de medicină de familie pentru serviciile efectuate în relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate.
Pentru cabinetele de medicină de specialitate clinică în ambulatoriu, începând cu 1 octombrie, aceste puncte se majorează cu 11%, respectiv de la 4,5 lei la 5 lei.
„Pentru medicina dentară, în trimestrul IV 2024, se menţine valoarea sumei orientative/medic specialist/lună la acelaşi nivel ca în primele trei trimestre ale anului”, se arată într-un comunicat de presă al CNAS.
Asigurații care și-au pierdut rețetele sau medicamentele în calamități vor putea obține altele
O altă modificare importantă este că în situaţiile de urgenţă sau în stările potenţial generatoare de situaţii de urgenţă se aplică o derogare de la prevederile generale ale Contractului-cadru. Mai exact, persoanele afectate de aceste situaţii pot beneficia o singură dată de o altă prescripţie medicală pentru perioada acoperită de ultima reţetă eliberată de medicul prescriptor.
În acest mod, se asigură continuitatea tratamentului bolnavilor cu afecţiuni cronice, dacă situaţia de urgenţă a produs distrugerea prescripţiilor medicale sau a medicamentelor ridicate de pacienţi din farmacie.