Cursuri gratuite pentru antreprenori, la Camera de Comerţ Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Braşovenii angajaţi, care intenţionează să intre în lumea afacerilor, au ocazia să obţină o diplomă gratuită în management, urmând cursurile organizate de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov.

Înscrierile se pot face la sediul CCI, zilnic, iar cei interesaţi pot opta pentru una dintre cele trei secţiuni de resurse umane, finanaţe-contabilitate şi management marketing. Nu doar managerii pot participa la cursurile gratuite, ci şi persoanele întreprinzătoare, care doresc să-şi deschidă o afacere la finalul cursurilor.

Pentru că este vorba despre persoane angajate, cursurile se vor desfăşura de două ori pe săptămână, în intervalul 16.00 - 20.00.

Cursurile fac parte din proiectul Sprijin pentru dezvoltarea iniţiativei private în Macroregiunea unu RO01 - BISNet, implementat de Fundaţia Centrul Pentru Dezvoltarea Intreprinderilor Mici şi Mijlocii Baia Mare, coordonatorul proiectului şi partenerii Camera de Comerţ şi Industrie Brasov, alături de Camera de Comerţ si Industrie Bistriţa Năsăud.

De la implementarea proiectului, au participat la cursuri aproximativ 100 de persoane. Peste 300 au solicitat asistenţa în afaceri. Cursurile durează două luni, în lunile mai şi iunie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite